Cum fiecare câine are câte o poveste şi aceea a statului roman în a cărui captivitate –în marea noastră majoritate, ne sfârşim zilele, o are pe a sa …
La finele sec. XII –un secol marcat de tendinţa Vaticanului de a catoliciza populaţia existentă pe teritoriile răsăritene ale Europei, se aude mârâitul unui câine al cărui pedigree poartă marca „Wlachenland” adică, ţara vlahilor!
Marile puteri ale acelui secol, leşii, prusacii şi maghiarii, vorbesc despre acesta şi, până în zilele noastre se păstrează informaţii despre acest memlechet -(stat, ţară).
Rând pe rând, după bătăliile împotriva tătarilor migratori, pe valea râului Moldova, arată acele surse, descălecătorul Dragoş maramureşeanul apoi, Bogdan întemeietorul, tot fiu al Maramureşului, feciorul său Laţcu apoi, Petru I Muşat, Alexandru cel Bun s-au îngrijit de by means ofţa acestui câine –statul.
generation atât de puternic câinele acestor domnitori încât oştile ungureşti au fost puse pe fugă de fiecare dată când au încercat să se apropie de stânele valahilor!
Posadele, locurile strâmte, au fost spaţii prielnice şi pentru ciobănescul carpatin, care în toamna anului 1330 a rupt armatele lui Carol Robert de Anjou şi asta în mai mult rânduri, în satele posadelor de la Sălătruc, Câineni, Perişani-Pripoare!
( Cu privire la denumirea încetăţenită de Ţara Românească şi altele de până la ea, avem a face următoarele precizări. În documente germane din sec. XIII şi XIV şi în poezia germană a evului mediu din această perioadă, au apărut ştiri despre aşa-numitele “Wallachenländer” adică “ţări ale românilor”. Aceste informaţii aveau drept sursă pe saşii care au jucat, astfel, un veritabil rol de “agenţi de presă” în formarea imaginii occidentalilor despre poporul român. La 1222, regele maghiar Andrei al II-lea denumeşte “Terra Balacorum” adică “Ţara Valahilor”, un “district românesc posedând o anumită autonomie în regiunea Sibiu – Făgăraş (Ţara Oltului).
“Terra Balacorum” apare şi într-un alt file, tot din 1222, emis de Papa Honoriu al III-lea către cavalerii ioaniţi. Dacă maghiarii denumeau Muntenia, Cumania, şi mai apoi Ungrovlahia, saşii, şi prin ei occidentalii o denumeau Transalpina, Valahia Transalpină, Ungrovlahia, Valahia, în timp ce Moldova technology denumită Bogdania, Cara Bogdania, Cara Valahia, Moldavia. De asemenea, unii cronicari saşi denumeau Muntenia “Valahia maior”, iar Moldova “Valahia minor”, subliniind, astfel, unitatea etnică a celor două provincii româneşti. Saşii, în cronicile lor, aduc unele “inovaţii” în denumirea celor două principate româneşti. Astfel, ei le mai spuneau “beide Wallachen” adică “ambele Valahii”, “2 Wallachische Länder”, adică “cele două Ţări Valahe” sau chiar “Bleschländ” adică “Ţara Românească”, “blesch” însemnând în graiul săsesc, “românesc”.
În lucrările istoriografice săseşti, domnitorii celor două principate române sunt malesţionaţi sub denumirea de “blesch Wayda”, boierii sub aceea de “blesch Burgären”, iar locuitorii munteni prin aceea de “Bleschländer”. La 1556, Hieronymus Őstermayer, primul cronicar sas care şi-a redactat istoriile în limba germană, vorbea despre “beide blesch Wayda”, adică “ambii voievozi români”, prin aceasta demonstrând că pentru saşi, muntenii şi moldovenii sunt români. În epoca Renaşterii, umaniştii au denumit adesea teritoriul locuit de români “Ţara geţilor” sau “Ţara dacilor”, o recunoaştere directă a faptului că aceşti locuitori sunt urmaşii geto-dacilor. Johannes Honterus, reformatorul saşilor, a fost primul cărturar, care, pe harta alcătuită de el în anul 1542, a înscris numele Dacia cu litere mari peste întregul teritoriu al celor trei ţări române şi cu litere mai mici numele provinciilor istorice româneşti: Valachia, Moldavya, Transylvania. La mijlocul sec. al-XVIII-lea, Martin Felwer este primul autor care a utilizat numele de “Romanien”, adică “Romania” pentru întregul teritoriu locuit de români. Memoriul “Supplex Libellus Valachorum” întocmit de românii transilvăneni ajutaţi de saşi, şi înaintat de către aceştia din urmă împăratului Leopold al II-lea în anul 1791, prin care se cerea recunoaşterea românilor transilvăneni ca “naţiune egală în drepturi” cu celelalte naţiuni conlocuitoare, malesţiona ca argument vechimea neîntreruptă a neamului românesc în această provincie, precum şi superioritatea numerică a locuitorilor români faţă de celelalte naţiuni existente aici.
Am socotit necesar să facem aceste precizări, deoarece noi credem că felul în care străinii ne-au perceput după 1330, a fost influenţat de deznodământul bătăliei de la Posada.
Sursa:
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale: Patraşcu Marian, Daneş Nicolae –Monografia comunei Câineni –Fortuna 2008 pag. 37-forty seven, ISBN 978-973-7981-51-6 821.one hundred thirty five.1-32 )
Licenţa comparaţiei statului cu câinele îmi aparţine şi mi-a fost inspirată de o întâmplare up to dateă, petrecută la moşioara mea de pe „Poduri”…
Una din căţelele -pe care am pus-o să-mi păzească orătăniile şi de aceea am legat-o în ograda acestora, mi-a mâncat una din găini. Furia mea a fost mare, drept consecinţă vreme de three zile nu i-am dat nici hrană şi nici apă, lăsând-o să muşte din …zăpadă!
Nedumerirea-mi, sporită de ştiinţa faptului că îmi hrănesc consistent şi civilizat toate animalele, a fost curmată din clipa în care, am auzit la radio că pentru preşedinţia partidului a fost înregistrată o singură candidatură iar, Congresul PNL va trebui să aleagă între Crin Antonescu!
O aberaţie aidoma celei în care, un câine bine hrănit se dă la o găină, ea însăşi cu guşa plină, şi-i lasă doar penele…
Am înţeles imediat că cei câţiva neuroni de pe sinapsele votanţilor lui Antonescu, care au găinărit liberalismul românesc, prin activitatea lor au declanşat instinctele animalice nu numai ale căţelei mele, care a înfulecat găina mea ouătoare dar, mai ales, cotcodăcitul unei populaţii care, decade şi din condiţia de turmă!
Românii sunt captivii unui stat feudal căci, aşa cum spaţiul prea mic al curţii în care găinile mele convieţuiesc cu căţeaua nu oferă condiţii suficient şi necesare pentru a se evita pericolul, tot astfel înghesuirea în conştiinţa colectivă a frustrărilor, falselor idealuri, temerilor, aroganţelor protocroniste, au dus societatea românească într-un prizonierat fatal şi, din nefericire, comportamentul inchizitorial al celor mai importante autorităţi ale statului a declanşat instincte animalice de-a dreptul!
În Europa nu există un cult pentru animale, precum în Africa de pildă, iar, la noi în ţară majoritatea oamenilor se tem de câini; cei maidanezi provoacă chiar groază!
E suficient să priveşti ochii unui câine ca să înţelegi cât de minţios –inteligent, este el iar, dacă-i lipseşte lumina din privire, e semn că nu are stăpân şi e gata să primească grija ta pentru o by means ofţă cât mai homeă dăruindu-ţi o dragoste necondiţionată…
Cum fiecare câine are câte o poveste şi nu e câine care să nu fi mâncat măautomobile o găină la viaţa lui, tot aşa şi populaţia acestei patrii riscă a-şi lăsa penele fără corp –era să scriu PNL fără cap!
