În urmă cu un deceniu și mai bine m-am întors din exilul cu care mi-a purtat de grijă căderea lui Ceaușescu –la care luând parte activă mi-am semnat cererea de concediu scientific mai apoi, de azilant politic, cerere refuzată pe motiv că am depășit termenul de depunere și, imediat după revenirea acasă am fost pus în fața unei dileme: forez pentru o sursă de apă sau, aduc curent electric pe ”poduri”…
…recunosc ca fiind vitale atât apa cât și lumina de aceea, dorința mea generation de-opotrivă în favoarea amândorura însă, cum într-o societate capitalistă banul determină acțiunea iar, eu neavând sumele necesare celor două investiții dilema mea generation pe deplin justificată căci, dacă optam pentru sursa de apă, pe vreme de secetă aș fi atras toată energia negativă și blestemele vecinilor a căror sursă de apă technology, îndeobște, apa de ploaie și puținul din fântânile atât de secătuite în zilele de vară dar, dacă alegeam refacerea drumului, devenit –din lipsa de interes a administrației locale, o biată cărare deși, în hărțile și planul de urbanism avea chiar calitatea de stradă, puteam cu siguranță să mă bucur de respectul celor 5-6 familii din zonă!
De aceea, până la urmă am luat hotărârea de a reconstitui ”drumul rușilor” o cale de acces care, încă dinaintea primului război mondial avea calitatea de drum comunal ce lega Vișeu de Sus de Poienile de sub munte, cale frecventată săptămânal de către poienari care, cine cu care, cine pe jos își aduceau vitele la montă sau veterinar aici la Vișeu…
Din 1945 însă, administrația locală n-a scos nici măcar 5 bani pentru a-i investi în această infrastructură rutieră sau în amenajări funciare pe ”poduri”!
Probabil, cea mai pitorească din Vișeu de Sus, zona ”poduri” te îmbie parcă a gândi o perspectivă pentru locuitorii acestui orășel care, după închiderea minelor și-au pierdut locurile de muncă iar, exploatarea lemnului este insuficientă pentru a asigura un viitor de aceea, cele câteva sute de hectare din proprietatea tabulară a statului român au o valoare comercială extrem de mare și este doar o chestiune de timp până Vișeu de Sus va surclasa stațiunile montane consacrate de pe Valea Prahovei, precum Breaza, Azuga, Bușteni, Predeal, stațiuni care nu au relieful atât de generos precum Vișeu de Sus!
Cum spuneam, am recondiționat, am reconstruit pe cheltuiala mea acest ”drum al rușilor” în anul 2003 obținând o servitute de trecere deși, juridic vorbind nu aveam nevoie de a mă prevala de acest drept căci, primăria avea deja în sarcină, recte în planul normal de urbanism, calitatea de administrator al ”drumului rușilor” și obligația de a întreține această cale de acces!
În urmă cu un an, cineva, o persoană fizică certată cu bunul simț, profitând de indolența fostei administrații Ciolpan, a blocat calea de acces fapt pentru care l-am acționat în judecată.
La mijlocul anilor `70 a existat un diferend între două familii de pe ”poduri” la care judecătorul de caz a făcut o recunoaștere în teren și scoțând din dosar o hartă și arătându-i-o unuia dintre făptași l-a întrebat: de ce ai arat și pământul ”drumului comunal al rușilor”?
După un an de zile de judecată, timp în care am depus la dosar toate actele care dovedeau generozitatea mea ca investitor pe un domeniu public și privat comunitar, președintele completului de judecată a deliberat și în numele legii a dispus…
Sentința este redactată în limba română dar, cu greu va putea cineva dintre executori să o pună în practică căci, e plină de ambiguități, atât în expunerea tezelor cât și a sintezei de aceea, ca jurnalist am înțeles faptul că, semnele minciunii, care ne face nouă, românilor, viața imposibilă se află în mintea judecătorilor, în sălile de tribunal, în atitudinea magistraților acestei patrii în curs de …”cădere din istorie”!
PS.
Pentru cei care doresc să afle detalii, nr. dosarului este 1862/336/2012.
