Cândva, într-o preistorie a fericirii, când bărbatul a început să simtă că ceilalţi –şi unii şi alţii care îi semănau la chip, dar cu o lumină în ochi alta decat cea pe care o vedea într-ai săi când chipul i se derula pe luciul apei, feliau doar pentru sine fericirea fără să o şi sporească, bărbatul începu să vorbească şi după o lungă perioadă în care a observat că numai pereţilor le vorbeste şi nici măcar un prunc nu stă să îl asculte, bărbatul s-a săturat să tot vorbească pereţilor din peşteră şi atunci, într-o bună dimineaţă a decis să le scrie pentru ca întreaga povară ce îl determină a le vorbi să nu-l mai apese căci, nu atât umerii îl dureau sub greutatea acelei poveri cât mai ales sufletul îl durea şi era o durere care îl sfârşea şi de aceea, idea care i s-a năzărit de a le scrie, din durerea sufletului i s-a năzărit şi i s-a părut salvatoare şi un semn al iubirii pe care în toate faptele lui, de la vânătorile istovitoare până la prepararea cărnii de vânat şi dansurile, el o sporea şi de aceea, când şi-a privit prima scrisoare, scrisă cu sângele său, lucind frumos pe pereţii peşterii bucuria sa a pălit în clipa când mintea i-a născut întrebarea: scrisul acesta al meu, care îi defăimează pe toţi cei care işi hrănesc orgoliile cu fericirea furată de la altii astfel, şi viitorul fiindu-le furat aşadar, va fi ucis, scrisul apără sau condamnă iar, dacă da, el apără, cât de bine trebuie să şti a scrie pentru a fi citit şi dacă cineva totuşi, te citeşte, de ce nimeni nu face nimic pentru ca fericirea să fie sporită şi scrisul lui să nu fie pus sub semnul unui pericol?
În urmă cu vreo 2-3 ani am cunoscut un bărbat care scria.
Precum bărbatul pe pereţii unei peşteri în preistoria fericirii însă, Tiberiu Kovacs scria ca dintr-o peşteră din interiorul sistemului judiciar din România căci, era avocat şi promotorul unui barou alternativ, privat, al cărui preşedinte încă era…
La Târgu Mureş
Eu pe facebook l-am cunoscut şi am şi vorbit în câteva rânduri la telefon căci, îmi plăcea de el –fiind preocupat de mizeria din preistoria în care sistemul judiciar din România era, pe când încă nimeni la Bucureşti nu avea cuvinte împotriva magistraţilor el, la Târgu Mureş, scria!
Şi despre lipsa de interes şi atitudine pe care Justiţia o exersează la adresa pactului Ribbetrop-Molotov scria, prin care milioane de români care îşi trăiau viaţa pe acele pământuri iar, conducătorii României au decis să le înstrăineze din raţiuni de stat dar, nimeni de la Bucureşti de la Palat sau din Guvern nu a comunicat românilor că vor fi cedaţi cu pământ cu tot, făcuţi plocon ruşilor!
Photo: Google
De aceea, l-am iubit din prima clipă pe ungurul Tiberiu Kovacs, avocat al baroului privat din Târgu Mureş, care se întreba ce stat îşi abandonează cetăţenii, pentru că avea tupeul şi toate argumenetele să denigreze justiţia română pentru faptul că, admite şi tace şi pe mai departe, când milioane de români au fost aruncaţi străinilor aidoma gunoiului pe camp!
Ei bine, cititorule, domnul Kovacs Tiberiu a murit subit.
Pagina de pe facebook i-a fost ştearsă, nimeni n-a scris despre dispariţia lui desi, legea defăimării încă nu se clocise în fânul din cuibarul capului lui Dragnea!
