…în iunie 1992, la Budapesta, avea loc o reuniune a Consiliului Europei, o premieră în istoria instituţiei ca urmare organizării acesteia în afara frontierelor occidentale ale continentului.
Summitul -găzduit în superba clădire a Parlamentului din capitala ungară, a avut pe ordinea de zi (şi) excluderea din organizaţie a Turciei -membră din 1949, drept consecinţă punitivă la adresa politicii cabinetului de la Ankara în chestiunea kurdă!
Delegaţia turcă, condusă de adj. ministrului de externe -Güner, era formată din reprezentanţii a 11 partide politice, a dovedit o solidaritate exemplară şi cu doar câteva secunde înainte de enunţul excluderii a părăsit sala de şedinţe în semn de protest nu înainte însă, de a exprima oficial indignarea guvernului condus la acea dată de Süleyman Demirel faţă de decizia luată.
Au trecut, aproape, 24 de ani…
Raporturile principalelor cancelarii ale Europei cu Ankara au fost în toţi aceşti ani sub semnul unei ipocrizii imuabile iar, faptul că Turcia este membră NATO din 1952 sugerează că aceste raporturi bilaterale, statale şi intersistemice nu sunt coerente, unitare şi exemplare, paradigma europeană fiind aşadar, perimată, caducă!
Prin aceea, că Ankara nu a depus încă nici un efort pentru oprirea migranţilor sirieni şi diminuarea riscurilor în ce priveşte escaladarea terorismului împotriva valorilor europene (care?), Turcia pare a se răzbuna, oarecum!
Întrebările care ar trebui să frământe pe europeni –după atentatele de la Paris, Ankara si Bruxelles, sunt legate sau, ar trebui legate, de aflarea cauzelor reale ce au determinat ostilitatea împotriva Europei apoi, de şansele şi tehnicile de realizare a concordiei în urma unor crize atât de acute precum cea căreia îi suntem martori în aceste zile!
https://www.youtube.com/watch?v=2KcNcizp2wM
Dacă liderii europeni, americani, etc. se vor limita a continua această politică de condamnare a terorismului, cu atât vor demonstra indolenţă faţă de viaţa conaţionalilor, faţă de victimele de până acum sau cele viitoare căci, paradigma condamnării fascismului, comunismului şi, mai nou a terorismului este desuetă!
Va fi foarte greu să (re) instaurăm o concordie dar, noi, cetăţenii statelor Europei avem obligatia de a impune liderilor a demara cât mai curând acest proces şi cred, că nu numai la nivel al structurilor UE, NATO ci, mai ales la nivel interconfesional şi chiar la nivelul unor autorităţi morale individuale ale Europei, USA şi … ISIS, recunoscute şi acceptate de comun acord căci, ISIS nu mai poate fi ignorată, nici condamnată ci, trebuie considerată ca partener de dialog pentru salvarea vieţii!
