Cândva, pe vremea când urmam cursurile de gazetărie a Școlii Superioare de Jurnalism ”Bálint György” din Budapesta –azi, Academia de Jurnalism Budapesta, mentorul meu mi-a spus: – ”să nu uiți niciodată că nivelul și valoarea jurnalismului dintr-o țară, este dată de presa din provincie”!
Iată, nu am uitat și încerc să contribui –fie și prin îngaduința lui Marian Ilea și nu numai, a ține jurnalismul din Maramureș la nivelul celor învățate în țară străină dar, de la suflete cu baștina-n gazetăria (aproape) fără cusur…
Dincolo de faptul că personajul –pe care l-am ales drept argument al publicisticii de față, a fost subiectul unor știri în paginile presei centrale, comisarul Traian BERBECEANU –mediatizat cu avară zgârcenie ca și cum gazetăria de București ar fi migrat (la braț cu justiția) undeva, atât de departe, de unde –ca în romanul lui Buzzati, jurnalismul pare o utopie, el îmi oferă iată, un motiv de a accentua ceea ce nimeni nu îndrăznește a scrie: cumplita mizerie și criza din mass-media românească, agonia presei scrise!
Nu îmi propun să scriu aici despre atuurile audio vizualului în competiția cu presa scrisă în ce privește impactul informațional asupra publicului dar, voi enunța o idee –întărind din interiorul breslei de azi, faptul că presa (scrisă) din România duce o criză cumplită de jurnaliști specializați pe diverse profesii de aceea, la televizor maneaua devine gazetărie iar, în presa scrisă ocara este livrată ca pamflet iar, actul de cultură și educație (sensul curgerii prin informație a minții omului) nici nu mai este susținut de noblețea stilului vorbirii și a scrisului ales…
Ce să caute un jurnalist sportiv în gazetăria medicală? Și-apoi, de ce scurgerea de informație din structuri ale administrației, autorităților polițienești sau de securitate națională este livrată populației drept… jurnalism de investigație?!
(Câți din înalții funcționari de stat, din servicii, etc. jurnaliști, au fost reținuți, cercetați, arestați și condamnați pentru scurgeri de informații? Nu vorbesc de înalta trădare!)
Nu înțeleg ce nevoie să fi avut presa românească de modelul american –chiar dacă Nobel-ul în gazetărie poartă numele unui american de etnie ungară (Jozsef) Pulitzer, cât timp noi avem un Eminescu –Timpul, un Arghezi –Bilete de papagal, un Stelian Popescu –Universul, un Pamfil Șeicaru –Curentul, un Nichifor Crainic –Gândirea, un Radu Gyr, un Nae Ionescu, un Gib I. Mihăiescu, … Doamne și câte nume mari mai are presa românească de până la decapitarea și mai apoi, manelizarea ei!
Azi nu se mai face publicistică căci, românii preferă să turuie, singura lor atitudine fiind una de dispreț față de tot; mai puțin față de …bani!
Cât timp Traian BERBECEANU a fost subiectul cercetărilor judiciare jurnalele de știri îl pomeneau până la plictiseală dar, atât!
Nimic despre criza din poliția română!
Nimic despre neajunsurile din justiția română!
Nimic despre magistratura românească!
Nu am citit nicăieri nimic despre aceste etaje și șantaje ale puterii statului român în afară de faptul că la televizor nistoreștii, cațavencii sau cristoii se întreceau în promovarea unor politruci cu pretenții de analiști dar, nimeni de 15 ani decând am revenit în România n-a adus în fața camerei de luat vederi, în pagina de ziar, pe procurorul general pentru a da socoteală desprea starea ordinii de drept din România (o țară jefuită, lăsată pradă străinilor)!
Repet, presa nu a făcut nimic altceva decât spectacol, fără a fi preocupată de ceea ce, în interbelic dădea lustru presei scrise adică, atitudine față de adevăr, corectitudine, dreptate și cinste…
Cauza este una dramatică: dispariția ziarelor și a … ziariștilor căci, nimeni din istoria presei române de după 23 august 1944 –data cumplitei trădări, nu s-a ridicat nici la conștiința, nici la talentul și nici la arta celor mai sus menționați!
Cineva, pe la jumătatea ultimului secol al mileniului trecut spunea că, …”școala și gazeta s-au născut deodată în România. Din aceași nevoie. Prin aceleași voinți. Cu aceeași oameni.” și parafrazându-l, pe Dem Teodorescu autorul citatului, voi scrie, trist, … beția neputincioșilor, indolența celor treziți din beție, trădarea putincioșilor, au dus la dispariția, pe rând, a presei și școlii în România!
Faptul că, cineva din Justiție (sau servicii?) a dispus achitarea și repunerea în drepturi a comisarului Traian BERBECEANU nu înseamnă deloc că asistăm la reformă în magistratură și justiție.
Nici pe departe!
Cel puțin nici nu îmi oferă indiciile unei ipoteze de lucru în acest sens căci, în tribunale, parchete, curți de apel, România nu este nici suverană, nici indivizibilă și nici independentă!
Dimpotrivă, faptul că cineva a ticluit în așa fel noul cod de procedură penală încât denunțătorul să cadă complet din drepturi –de pildă, dreptul la informație dar, mai ales să piardă calitatea de parte procesuală, mă face să cred că scopul justiției de azi este acela de a incita la …anarhie!
Ne este arătat Traian BERBECEANU ca un simbol al reînvierii dreptății dar, Laura Codruța Kövesi nu doar că nu face parte a unui dosar penal dar, este pusă cap la o structură de tip bolșevic –DNA, și lăudată de americani iar, în parlament nimeni nu este preocupat de a iniția amendamente la Constituție –cel puțin ca unele texte să nu devină nule de drept în raport cu alte articole de lege pentru adoptarea cărora a fost nevoie tot de 2/3-mi, precum legea fundamentală, de pildă, legea electorală!
A fost cineva condamnat -în contumacie, pentru crimele de dinainte de 1989, pentru ca Justiția –Statul Român, să se reabiliteze cel puțin în fața urmașilor celor care au fost deportați în Siberia iar, noi să nu mai dăm vina, exclusiv pe ruși?!
La crucificarea neamului românesc –fenomen aflat în plină desfășurare, jurnalismul –alături de Justiție, a devenit unul din piroanele la îndemâna lui Pilat…
