Dacă foamea face din cea mai proastă și uscată pâine una albă și moale, setea neostoită de minciună a celor ce sunt cocoțați în vârful piramidei puterii și sfidează rațiunea și libertatea, ce să o poată ostoi astfel, încât oamenii să își păstreze condiția umană?
(Joi, 05 iulie 2018, în sala nr. 1 a Judecătoriei Vișeu de Sus își face apariția un personaj ce îmi trezește amintirea celebrului film scris de Pierre Boulle, regizat de Franklin J. Schaffner, produs în 1968 în Statele Unite, se așează la masa rezervată reprezentantului Ministerului Public, face un semn polițistului de incintă; acesta se apropie slugarnic și-și apleacă urechea.
Câteva minute după aceea, se deschide o ușă din lateralul sălii și inculpații intră în sală tocmai când slugoiul aduce sticla de apă minerală pe care maimuța o ia dând mulțumită din cap!)
Seneca ne-a învățat încă de acum două mii de ani în urmă faptul că, binele însemnă rațiune și în Scrisoarea nr. 124 adresată lui Lucilius, el observă binele ca pe, …”un spirit liber, stând drept, ce și le supune pe toate, fără a se supune la nimic. Vârsta dintâi nu poate deține binele acesta; copilăria nu poate spera la ea; iar adolescența cu greu poate tinde către el; se poate socoti norocos bătrânul care ajunge la el după un studiu îndelungat și intens. Dacă acesta este binele, atunci el este inteligibil. Binele se găsește numai acolo unde este rațiunea!”
[Fandoseala din parlament –unde legile se fabrică la comanda unor infractori, marghioleala din executiv, unde cozile de topor taie viețile fiilor și fiicelor acestei patrii și a nepoților și strănepoților și vând unor străini toate izvoarele și pământul, cei din Justiție se pocesc, aidoma maimuțelor de aceea, ceea ar fi trebuit să însemne semnul speranței întru natura desăvârșită (de ce e pus cel din fața instanței de Judecată să jure pentru adevăr și numai adevăr? De flori de măr!?), a devenit o maimuțăreală de prost gust, în care judecătorul se înainte pronunță, procurorul abandonează pe cetățean de dragul unei noțiuni abstracte –la români întrupat în plastic, avocații cămătari ai speranței (minunați cei cine nu!) iar, actul de justiție a devenit în România o sete de minciună!]
Post scriptum:
Nu îmi explic perversitatea normelor de procedură penală prin care este încălcată -DELIBERAT, Constituția și nici pe cea a judecătorului Vasile Florin FĂRÂMĂ, cine mi-a îngrădit dreptul de a munci maimuțărind Constituția României, art. 41¹ și Codul Muncii Adnotat, art 3¹!
Indignarea mea sporește și la gândul, că vreme de peste 4 ore nimeni nu i-a întrebat pe cetățenii -prezumați a fi nevinovați, din boxa acuzaților dacă le este sete!
