Polemica iscată în mediul cărturăresc și mai apoi, în cel academic în ce privește întâiul text scris în limba română deși, nici până azi nu a fost tranșată fără echivoc, taberele rămânând neclintite pe poziții, una la Ieud-ul Maramureșului, cealaltă la Câmpulung-ul Muscelului, a dat apă la moara susținătorilor protocronismului românesc deși, pe vremea lui Ceaușescu antiteza și maieutica erau pomenite și exersate în spațiul public de dincolo de frontierele de stat ale României, în interiorul lor tot ceea ce ținea de gândire era tabú, fruct oprit!
După asasinarea lui Ceaușescu conceptele au fost date uitării căci, goana după bani, licențe și doctorate i-a smintit pe români în aceeași măsură cum civilizația apuseană și dreptul latin, cu mult înainte de ceea ce sociologul Samuel Ph. Huntigton numea ”ciocnirea civilizațiilor” (the clash of civilizations), ne-a smintit pe toți, dar repet, mai ales pe noi, românii!
Diferența celor 130 de ani așezată în compasul timpului istoriei civilizației omului terestru indică, potrivit logicii istoriei că între cultura agatârșilor (cu aproape 500 de ani mai veche decât cea a sumerienilor) și cultura dacilor din munții Maramureșului există vibrație, VIAȚĂ, iar între Tărtăria din județul Alba și Ieud-ul Maramureșului distanța este cea dintre inimă și plămâni adică, scrisul aidoma respirației și pulsului aceleași ființe!
Cum să nu te bucure așadar, că în fruntea societății academice românești se află un descendent al nobilimii maramureșene –coborâtori din rândul celor ocrotiți de cei 10 dragoni ai lui Decebal, bucurie sporită de prezența în orașul Vișeu de Sus a elitei Academiei Române, cu prilejul unui colocviu cu tema ”Relațiile între regii apostolici angevini și nobilimea română din Maramureș”, organizată de Fundația ”Ion și Livia Piso” și Asociația ”Bogdan-Dragoș”!
Vreme de câteva ceasuri, publicul vișeuan, … un fost magistrat, un medic, un profesor de istorie, câțiva filologi, un elev, un singur elev (!) în persoana domnului Fabian Stadler –Tomoiagă, clerici, greco-catolici, jurnaliști au asistat la comunicările academicienilor Alexadru SURDU –vicepreședintele Academiei Române, Emil BURZO –președintele filialei Cluj Napoca a Academiei Române, Ioan Aurel POP –rectorul Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca, Dan MUNTEANU –membru corespondent al Academiei Române, însă cel care a amintit, atât de fidel de ”taifasurile” lui Jorge Luis Borges, a fost, fără urmă de îndoială, rectorul Universității clujene!
El a vorbit și a clarificat aidoma unei solemnități apropiate salutului –în acest caz am avut salutările feudale ale nobilimii maramureșene, ciocnirea din vremea secolului al XV-lea între civilizația dreptului de proprietate privată naturală și cea a dreptului de proprietate privată recunoscută de cuceritor, prin privilegii!
Voi reveni citându-l pe academicianul Ioan Aurel Pop, dar vreau să marchez cu două puncte celelalte comunicări, astfel: ”Geopolitica rețelelor organice pe axa Carpaților: familiile nobile maramureșene” –prof. Dr. Radu Baltasiu, ”Religiozitate și caracter” – conf. Univ. Vasile Timiș, ”Regimul juridic al stemelor nobiliare în Maramureșul medieval” –lector univ. Dr. Claudiu Butculescu, ”Diplomele familiei nobiliare Gherheș de Sarasău” și dregătoriile, funcțiile înalte ale epocii, de pretor și ”Homo regius” –lector univ. Dr. Ilie Gherheș, ”Lupul dacic de la stindard la arhetip” –Prof. Univ. Dr. Nicolae Iuga.
În urmă cu 26 de ani pleca dintre noi, probabil, cel mai lăudat poet de la Nicolae Labiș încoace, Dan David…
Poet de Bertea și al Marii Poezii de România, cel care a debutat cu volumul ” Eu vă iubesc pe toți”, autorul unui foarte personal gen de adresare, de la care am împrumutat titlul acestui articol de ziar –”Salutări feudale”, Dan David a fost astfel, prezent la Vișeu de Sus atât prin licența îngăduită cât și prin prezența prietenilor săi, Ioan Petrovai de Petrova, Marian Ilea și… subsemnatul, invitați ai domnului Ion Piso și al eminescului grup al asociației menționate, atât de vizibil ca urmare uniformelor purtate despre care am aflat –în urma unui dialog cu dl. Piso, că: … ”Inspirate de uniforma și chipiul domnitorului Carol I, care a devenit apoi, Regele României, ele reprezentau pentru elevii liceului Șaguna un status special, un simbol, dar nu mă gândesc la ceva alegoric când afirm că acest chipiu este un simbol al unui status ci, eu spun aidoma lui Blaga și Mircea Eliade că, simbolul are o realitate, reprezintă o realitate nu o alegorie. Uniforma, care la pantaloni avea o vipușcă roșie, pentru cei din cursul inferior, una albastră și la pantaloni și la haină pentru cei din cursul superior, iar în afară de numărul cusut pe mânecă, pe care îl căpătai la intrarea în liceu și îl duceai până la terminarea lui, 242 în cazul meu, din clasa întâia până în clasa a 8-a, iar la mâneci în dreptul încheieturii avea trese, fapt ce făcea ca uneori, pe stradă să fim salutați, cei cu figuri mai mature, de către soldații, care ne confundau cu ofițerii! Uniforma și chipiul de la Șaguna, datate încă de pe vremea lui Sextil Pușcariu, însemnau un fel de ceremonial de inițiere al cărui scop era să conștientizeze responsabilitățile celor care trec din perioada copilăriei, a tinereții fragede în cea a tinereții spre maturitate și chiar a maturității. Era foarte elocvent pentru că, la liceul Șaguna –un liceu de elită, confesional, era importantă învățătura, dar nu 100% ci, importanța era în ceea ce privește organizarea elevilor, organizare care se străduia să facă conștientă în mintea și în mentalitatea tânărului care părăsea copilăria prin pubertate și ajungea în lumea celor maturi, ori pentru ca să fi matur îți crește responsabilitatea, a faptului că societatea este deasupra ta! În cadrul ceremonialului de inițiere elevii care treceau din clasa a 4-a în clasa a 5-a, adică din cursul inferior în cursul superior, denumiți ”fux, fucși” erau ”botezați” șeful acestora având gradul ”major”, iar ”prefectul” liceului era șeful elevilor cursului superior. Cantorul era responsabil pentru cor și fanfară căci, liceul Andrei Șaguna avea fanfara proprie. Un ”judex” care era responsabilul pentru buna purtare a elevilor era convocat în cancelarie ori de câte ori se punea problema eliminării unui elev pentru o perioada mai mare de 7 zile, opinia acestui judex deși, nu era decisivă ci, doar consultativă însă, făcea parte din acest ritual și, era important să aparții unei tradiții, în care autonomia școlară exista cu adevărat căci, din nefericire pentru zilele noastre, cel care nu aparține unei tradiții acela este efemer căci, mecanismul social este ca un mecanism de ceasornic, în care trebuie să pui ulei ca să funcționeze, nu nisip! Responsabilitatea, uleiul, îl au cei care fac parte din elita societății adică, cei care conduc societatea și dacă elita nu este conștientă de funcția ei, atunci totul merge anapoda și nu trebuie să dau exemple căci, noi, astăzi trăim din plin într-o societate fără elită. Elita nu există pentru sine ci, numai pentru ceilalți, în primul rând pentru ceilalți, în al doilea rând numai pentru ceilalți, în al treilea rând doar pentru ceilalți și abea în ultimul rând pentru sine!” –Ion Piso.
Aș vrea să închei amintirea despre acest taifas al salutărilor feudale, plecând de la observația rectorului universității clujene care spunea că, …”evul mediu nu are legi, căci evul mediu trăiește prin privilegii” aserțiune care pusă în dreptul actualei constituții a României probează antitetic enunțul ” nimeni nu e mai presus de lege” cu imunitatea parlamentară enunțată de același legiuitor, semn că ne aflăm într-un ev mediu retrograd deși, la anii1400 când doar 1% din populație era literată, cunoștea scrisul și se îndeletnicea și cu cetitul, nobilimea maramureșeană era în plină perioadă de emancipare!
Observația mea este scrisă fără perdea și, doar aparent paradoxală cu începutul acestui text, de aceea, ea vede către exprimarea delicată a tenorului Ion Piso, care după primirea medaliei –”Distincția Culturală a Academiei pentru realizări importante în valorificarea trecutului istoric al Maramureșului” împreună cu doamna Lucia Piso, a spus: … ”scoaterea adevărului istoric la lumină pentru a face trecutul mai transparent, dar mai ales exersarea treziei și starea de veghe sunt necesare în vremuri de dezordine și instabilitate socială, pe care o parcurge contemporaneitatea, fenomen care mărește degradarea culturii și pierderea valorilor, iar adevărul este înlocuit cu păreri subiective, susținute chiar de unii istorici reprezentanți ai unor grupări de influență, lobbyști aflați departe de interesele națiunii române”!
