Cronica Viseuana

Să imi răspundă cineva din partea Parchetului General -vis-a-vis de ceea ce înseamnă ordinea de drept apoi, cineva din partea Academiei Romane cu privire la cumulul de tradiţii culturale ce se regăsesc în logica matematică -de pildă, căci, nu pot pricepe nici în ruptul capului cum se poate ca într-un stat de drept, legea partidelor să nu invalideze votul în cazul alegerilor la orice demnitate în lipsa cel puţin a unui contracandidat, [...] ar fi bine să ne "pice fisa" că între autointitulat şi "despot înţelept" nu e mare brânză nici măcar dacă burduful este din piele de câine (maidanez!), că este intolerabil să iţi iei salariul lună de lună dar, nici măcar o secundă să nu te preocupe faptul că, între dicatură şi stat de drept este cel puţin o diferenţă specifică! Şi, pentru că am lungit vorba, întreb avocaţii acestei patrii: poate fi validată "de jure" alegerea lui Antonescu ca preşedinte al PNL?

Cum fiecare câine are câte o poveste şi aceea a statului roman în cărui a captivitate –în marea noastră majoritate, ne sfârşim zilele, o are pe a sa … La finele sec. XII –un secol marcat de tendinţa Vaticanului de a catoliciza populaţia existentă pe teritoriile răsăritene ale Europei, se aude mârâitul unui câine al cărui pedigree poartă marca „Wlachenland” adică, ţara vlahilor! Marile puteri ale acelui secol, leşii, prusacii şi maghiarii, vorbesc despre acesta şi, până în zilele noastre se păstrează informaţii despre acest memlechet. Rând pe rând, după bătăliile împotriva tătarilor migratori, pe valea râului Moldova, arată acele surse, descălecătorul Dragoş maramureşeanul apoi, Bogdan întemeietorul, tot fiu al Maramureşului, feciorul său Laţcu apoi, Petru I Muşat, Alexandru cel Bun s-au îngrijit de viaţa acestui câine –statul. Era atât de puternic câinele acestor domnitori încât oştile ungureşti au fost puse pe fugă de fiecare dată când au încercat să se apropie de stânele valahilor!

Pe facebook îl vezi mai des exprimând -cu â din i, scriind sînt în loc de sunt!, ironii, de cele mai multe ori arogante şi dispreţuitoare dispreţuitoare la adresa colegilor lui din politică dar, din tabăra adversă. Deşi nu sunt suporterul celor din USL, am căutat să-i replic –fără nici o urmă de profesionalism avocăţesc, pur şi simplu, apelând la iubirea şi sinceritatea unor cuvinte a căror salivă ce adapă vorbirea mi-au fost potrivite în inimă şi minte acolo, printre străini, chiar de către aceştia! Pe Toader Paleologu l-au pus pe fugă!

Expresia "coadă de topor" nu se găseşte nici în vechiul şi nici în mai noul Cod penal de aceea, poate fi folosită atunci când vrei să subliniezi despre cineva că este corupt. Şi în Islanda trăiesc oameni -ca urmare încălzirii globale din ce în ce mai greu! şi cu siguranţă faptul că este patria gheizerelor unealta numită topor este foarte rară! Articolul de faţă, preluat de pe un site dedicat gândirii libere, este elocvent pentru aria de activitate a unei societăţi care deşi, foloseşte extrem de rar toporul ştie cum să o facă şi, mai ales, împotriva cui să îndrepte temuta unealtă... Am convingerea că, atât afacerea gazelor de şist dar, mai ales Roşia Montană pot fi scânteia care să facă lumină şi în România în ce priveşte "reciclarea" cozilor noastre de topor!

Plimbarea mea pe străzile oraşului Vişeu de Sus, vineri 01. 02. 2013, în postură de „sandwich” a fost deliberată şi a avut scop solidarizarea mea şi a prietenilor care mi-au dăruit la rândul lor sprijin şi energie vie de iubire, cu minerii din Roşia Montană care luptă pentru salvarea din calea furiilor şi cianurilor unor guvernanţi care nu au decât un singur scop: vânzarea la preţ ridicol a bogăţiilor pe care nu ei ci, Dumnezeu le-a pus în subsolul scumpei noastre patrii! Şi pe această cale strig, precum atunci, la data citirii textului -postat aici, la microfonul celui mai popular post de radio –Europa Liberă: Victor, Crin, Valeriu, Traiane, nu fiţi cozi de topor!

Eu niciodată nu m-am gândit la jurnalism mai mult, sau mai profund decât la orice altă profesiune -singura excepţie de la aceasta fiind pictura şi, ceva mai târziu, sculptura, asta pentru faptul că, eu cred că tot ceea ce este creaţie şi faptă omenească presupune dragostea pentru calea, adevărul şi viaţa celui care este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, numai întâmplarea a scos la iveală ideea, şi mai apoi convingerea şi ataşamentul, stăruinţa pentru jurnalism. Dacă am amintit de întâmplarea care m-a determinat să studiez şi apoi -în paralel chiar, să profesez, ea, întâmplarea a avut două acte! Primul, fost faptul că am fost silit să emigrez, ca urmare presiunilor şi vânătorii pe care oamenii lui Ion Iliescu le-au desfăşurat la adresa tuturor civililor din TVR iar, viaţa de imigrant dezrădăcinează astfel, condiţia de a te cunoaşte pe tine insăţi poate fi o motivaţie pentru a profesionaliza această cunoaştere şi, al doilea act, a fost întâlnirea mea cu domnul BODOR PÁL, fost redactor şef al emisiunilor TVR departamentul pentru minorităţile naţionale care, mi-a devenit mentor şi, salvator într-un moment de grea cumpănă în viaţa mea! La peste un deceniu de la revenirea acasă, într-o vară, la Vişeu de Sus, m-am revăzut cu regretatul Vasile Radu GHENCEANU şi în urma discuţiilor -la o bere, s-a născut interviul pe care îl postez aici din dorinţa de a oferi un punct de vedere pentru cititorii ce se grabesc a da verdicte cu privire la jurnalişti şi jurnalism! Prin acest text -repus în spaţiul public -el a fost tipărit într-un periodic judeţean, nu vreau sa scuz sau, să acuz părţile implicate ci, doar, să le avertizez cu o oarecare delicateţe...

În România -potrivit datelor Regiei Naţionale a Pădurilor -RNP, au fost retrocedate prin sentinţe judecătoreşti, în baza unor înscrisuri, cel puţin îndoielnice, aproape 1 milion hectare de păduri. Pe bună dreptate se poate afirma că, Justiţia a asistat jaful la adresa statului român iar, ceea ce este halucinant şi de-a dreptul ipocrit, în loc să apere România, cetăţeanul, drepturile acestuia, proprietatea, întreaga ordine de drept, Parchetele de pe lângă Judecătorii şi Tribunale judeţene au NUP-uit la foc continuu! Cazul "Marian Rodica vs. Statul Român" -în care averea marelui latifundiar interbelic Simeon Sigismund PAPP, evaluată între 100-250 milioane euro a fost luată cu japca, cu concursul unor procurori din DNA, a făcut istorie; deşi, au fost sesizate 4 comisii de specialitate din Parlament, nici până azi speţa nu a fost dezbătută de către aleşii poporului. Cu toate că Victor PONTA, într-o declaraţie de presă, răspunzând întrebărilor subsemnatului, ..."şi-a exprimat speranţa că Parchetul General va analiza modul în care cele aproape 1 milion de hectare au fost retrocedate" şi aceasta autoritate a rămas cu sindromul afazie adică, şi-a pierdut total facultatea de a vorbi și de a înțelege limbajul articulat. În acest timp legea care permite reparaţia împotriva abuzurilor regimului comunist aruncă în aer principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii Justiţiei, astfel încât persoanele cărora li s-a retras în mod abuziv (şi) cetăţenia întâmpină dificultăţi în ce priveşte dreptul constituţional de a moşteni! Textul de mai jos a fost expediat Procurorului General al României, Parlamentului României cât şi unor reprezentanţi ai parlamentelor europene şi nu numai căci, presa are obligaţia nu numai de a informa dar, ea trebuie să îşi aducă aportul la educaţie...

Pe 15 septembrie 1960 –o zi de joi, aidoma celei în care m-a născut mama, l-am cunoscut pe Alexandru RUJA –omul care s-a străduit să mă învăţe carte adică, să scriu litere, cuvinte şi propoziţii, să le citesc dar, aflând că ştiu “despre minunea care mă depărtează de pisica Şari” –astfel i-am spus la prima lecţie de scriere a liniuţelor, anunţându-l că ştiu să scriu şi să citesc, el nu m-a certat nici pe mine, nici pe mama ci, cu o blândeţe pe care niciodată nu am mai întâlnit-o la vreun bărbat, m-a ajutat să cresc… om, cu dragoste de învăţături. În urma cu două zile pe facebook am descoperit numele unui tânăr căruia i-am mărturisit faptul că este purtătorul numelui întăiului meu învăţător şi el mi-a răspuns că, … a fost bunicul lui. În amintirea lui Alexandru RUJA în acest sfârşit de săptămână am recitit –a câta oară doar Dumnezeu ştie, povestea lui Harap Alb, căci minunatul basm al lui Ion Creangă a fost primul text pe care l-am citit în viaţa mea. Nu ştiu câţi dintre cititorii care seară de seară, zi de zi şi-n zoriori de ziuă îmi citesc cuvintele aici aşezate –dacă nu chiar cu talent aparte în mod sigur cu dragostea moştenită de la Alexandru RUJA, nu ştiu dacă sunt, dacă simt, dacă se simt în pielea lui Harap Alb dar, eu am acest sentiment care a pus stăpânire pe mine din primele zile ale exilului! Acum, de la această distanţă fizică –datorată unei aparente izolări faţă de oraş căci, eu locuiesc într-o pădure, pe un deal, percepţia îmi spune că semenii mei sunt aidoma lui Harap Alb. Patria noastră –România, este pusă, aidoma lui Harap Alb, la grele încercări şi, fără ajutorul unor personaje precum cele din basmul lui Creangă: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, furnicuţe, sfânta Duminică, şansele de a duce la bun sfărşit povestea vieţii noastre şi a patriei care ne locuieşte inimile este greu de imaginat! De memoria lui Alexandru Ruja dar, mai degrabă de tâlcul moştenirii lăsate mie, textele de mai jos, descoperite de mine pe facebook, semnate de profesorul Ioan ROŞCA şi nu numai…

Nu am pierdut ştiinţa de a scrie dar, mă aflu într-o fundătură, criză -dacă sintagma vă pare mai la modă, o stare de cumplită îndoială în ce priveşte motivaţia actului de a face jurnalism căci, nici societatea pare că nu are nevoie de informaţie reală, învăţături ci, mai degraba de "spectacol", nici presa nu are nevoie de o atare masă imposibil de educat! Am să recurg la un panaceu -poezia... Multumesc, celor în medie 55 de cititori zilnic care, fie ploaie fie vant se ţin scai de cuvânt. Cel pe care îl aşez, cu smerenie, aici...

Înainte să postez aici un articol de ziar care, din punctul meu de vedere este remarcabil pentru “anatomia” serviciilor secrete româneşti, doresc să scriu o frază, două, despre isteria legată de Sergiu NICOLEASCU, ăsta “arsu`” de-a crăpat recent, pe care presa centrală îl califică ”legenda cinematografiei româneşti”. Recunosc un singur “merit” al lui ăsta “arsu`” de-a crăpat recent şi anume faptul că a făcut din cinematografie o industrie românească pe care a manageriat-o în cârdăşie cu SECURITATEA. A fost “băiatul deştept” al cinematografiei din “epoca de aur” şi, în consecinţă, a făcut o avere -ILICITĂ, de peste 2 milioane de euro! Parchetul General ar trebui sa dispună scoaterea la lumină a contabilităţii “Studioului cinematografic Alexandru Sahia” precum şi al succesorului “Studioul Cinematografic Bucureşti”, iar ANAF să confişte întregul plus illicit! Trupa PHOENIX trebuie să-şi intre în drepturile de autor pentru fiecare sunet pe care ăsta “arsu`” de-a crăpat recent l-a “împrumutat” pentru coloana sonoră a producţiilor cinematografice! Acesta este introul meu pentru un text, interviu, pe care publicaţia COTIDIANUL l-a publicat ieri…