Cronica Viseuana

Rememorând această excepţională sărbătoare de acum 22 de ani, ajung la concluzia că pentru mine a fost cel mai frumos craciun din viaţă, imaginea pe care mă voi strădui să o eliberez de sub energia cuvintelor fiind cu adevărat de o puritate exemplară, iar mie mi-a oferit atunci –fără să realizez decât mai târziu, peste 2 ani, la vizita lui Ioan Paul al II lea la Budapesta, faptul că Dumnezeu era cu adevăr în imediata mea apropiere, că El este mereu cu noi! În „cursa de Ieud” lumea nu era veselă deloc. Ţăranii, deşi mai numeroase mi se păreau a fi femeile, aveau feţele posomorâte, triste, chiar îngrijorate. Nemţii obosiseră şi ei. Deodată, de undeva dintr-un buzunar al unuia din ei a început să îşi facă loc prin spaţiul cu iz de praf de sunetul celor de la Dire Straits!

Vreme de aproape 2 ani, seara de seară, de luni până vineri la ora 19:30 intram pe uşa restaurantului Berlin, la ora când băieţii din orchestră îşi terminau pauza, astfel încât, după o vreme unii îşi potriveau ceasurile iar ceilalţi zâmbetele… Eu, Grigore şi „Broscanul” sau „Broască”, eram nedespărţiţi din momentul în care am reuşit să-i scap din „mrejele” trustului Carpaţi şi, firesc, eram oaspeţii lui Winfried Heidenreich –şeful de sală, al sectorului german de la Berlin, cel care nu doar ne-a hrănit, dar ne-a aprovizionat cu toatele produsele prohibite ale regimului ceauşescu: hârtia igienică, pasta de dinţi, săpunul, ţigările occidentale, berea străină, cafeaua.

Actul sexual are farmec, chiar şi în lipsa unui sentiment. A face sex cu obstinaţie este semnul unui dezechilibru, iar psihiatria a găsit deja cauzele acestui dezechilibru. Ceea ce face de câţiva ani parlamentarul român -aflat în Casa Poporului, nu este departe de explicaţia freudiană a "amorului liber" iar percepţia omului simpu de casă de toleranţă a operei arhitecţilor de la "Carpaţi" este pe deplin acoperită de logică şi... obidă! Este deprimant, obositor, enervant să constaţi, pe de-o parte faptul, că fiind în minoritate atunci când trebuie votate legi organice guvernul îşi asumă răspunderea, iar pe de alta că, opoziţia promovează moţiuni de cenzură, iar acest exerciţiu este ... inutil! Ba, nu! În cazul acesta, populaţia rămâne gravidă mereu!

- „Ce ştiţi despre cabana Sipa de Buşteni care se învecinează cu terenul deţinut de socrul dumneavoastră? - Nu ştiu ce-i cu ea. Eu ştiu că acolo au ei nişte construcţii, dar nu ştiu altceva. Nu am idee. Nu, nu ştiu. - În declaraţia de avere aţi trecut că deţineţi 50 la sută dintr-un apartament. - Nu eu, soţia mea. Este 50 la sută din apartamentul părinţilor ei, care este deţinut împreună cu fratele ei. - Pe ce stradă este acest apartament? - S-a schimbat denumirea străzii. Uruguai se numeşte acum. Este pe undeva pe lângă piaţa Charles de Gaulle. Acolo au stat mult timp părinţii ei, nu noi. - Noi am descoperit un apartament ce vă aparţine, pe strada dr. Felix Iacob. - Acolo a fost locuinţa noastră înainte să plecăm în America. Acolo am stat de când ne-am căsătorit. - Al cui este apartamentul? - Cred că este… Nu ştiu. Nevastă-mea ştie. E al nostru. - Nu e trecut în declaraţie? - Eu ştiu că e trecut în declaraţie.

Momentul botezului nu este ocupat –în spaţiu şi timp, numai de naşi, rude, prieteni, preoţi şi… cel botezat ci, şi de ursitoare care, potrivit tradiţiilor româneşti, sunt fiinţe nevăzute care hotărăsc asupra destinului celui nou născut, dar în acest caz, metafora ursitoarei este atribuită unei fapte, probabil penale, dar sigur imorale! Personal, sunt convins că demersul celor care au „năşit” această alianţă fără nume legal, nu are putere de persuasiune asupra cuiva –chiar dacă am dovedit că suntem o populaţie naivă şi uşor de manipulat, întrucât nu sunt capabili a bea apă curată din pahare curate!

Iniţial, amfiteatrul Vasile Pârvan al facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti fost ocupat de studenţi, care timp de 100 de ore au dezbătut condiţia şi condiţiile studentului şi sistemului funeriot. Apoi, prin intermediul faceboock s-a reuşit cominicarea cu exteriorul, iar la această oră toate universităţile din ţară sunt ocupate de studenţi! Acum, este rândul nostru, a societăţii civile, să comunicăm cu propriii noştri copii, fraţi sau surori, prieteni pentru ca dezbaterea despre condiţia cetăţeanului să fie auzită nu numai de guvernanţi, dar mai ales de cei care au sentimentul că această chestiune fie nu-i interesează, fie îi depăşeşte! Aşadar, români urmăriţi cu atenţie -mai mare atenţia şi mai îndelungată ca nicicând, ceea ce se întâmplă în universităţile din România!

Înainte eram ocupaţi de tot felu`... De aceea ungurii ne pizmuie şi azi vor Ardealu`! Eram ocupaţi de ruşi... De aceea am uitat şi de Basarabia, de Bucovina şi Herţa! Eram ocupaţi de dictatură... De aceea nu ştim dacă Regele a fost cârpă, sau nea Nicu obială! Înainte am fost...

La mijlocul anilor 90 -pe vremea când Sorin Dimitriu era şef la Fondul Proprietăţii de Stat -FPS, cotidianul Ziua edita din banii FPS un supliment financiar. Dar, asta până într-o zi când Sorin Dimitriu a refuzat să mai finanţeze "Ziua Financiară". Ce a urmat este lesne de înţeles, mai ales pentru cei care îl cunoşteau pe SRS. O campanie furibundă împotriva lui Dimitriu. Aflat la Budapesta în concediu, Sorin Dimitriu a fost reperat de Roşca Stănescu care, prin interpuşi mi-a cerut să fac rost de chitanţe din care să rezulte cheltuieli de mii de dolari pe care, chipurile Dimitriu i-ar fi cheltuit din banii instituţiei. Am refuzat în ciuda unui şantaj la care am fost supus şi după ce mi-am anunţat colegii de la Londra, dar şi pe şeful de cabinet al primului ministru Radu Vasile, am venit la sediul FPS unde am ţinut o conferinţă de presă. Au fost invitaţi exclusiv reprezentanţii mediilor de stat, recte TVR, SRR şi ROMPRESS. Televiziunea şi Radioul au hotărât să nu de-a publicităţii informaţiile despre scandalul ZIUA-FPS, dar opinia publică a aflat în sinteză ca urmare telegramei de presă al ROMPRESS. SRS m-a acţionat în judecată -la judecătoria sect. 1 Bucureşti, dar în urma întâmpinării mele cazul a fost închis. Afacerile din presa românească au fost favorizate de statul român. Mafia din presa românească a fost asistată -ca de altfel în toate domeniile, dirijată de magistraţii din Justiţie!

În acea zi de ianuarie mi-am dat întâlnire cu Cornel Ivanciuc, la cârciuma din colţul străzii Lemnea, iar el a venit punctual –aşa cum îl ştiam. Descendentă a familiei Brătianu, femeia care îl însoţea mi-a oferit spre cumpărare acest document pe care –mi-a mai spus ea, l-a obţinut contra sumei de 200 de dolari de la nişte ţigani, care dăduseră deja iama prin imobilul din Primăverii furând tot ceea ce era la îndemână. L-am cumpărat -pe datorie, căci eu nu deţineam dolari la acea dată. Apoi, am băut câte-o cafea şi ne-am despărţit. Întrucât şi inima şi mintea îmi spuneau că nu sunt în siguranţă în propria mea ţară, am plecat.

Mă seduce şi pe mine idea potrivit căreia, că pentru a accede la putere mafia a ocultat partidele politice din România, iar în aceşti 21 de ani ce s-au scurs de la ejectarea lui Ceauşescu, nimeni din clasa politică nu a dorit o lege a lustraţiei, fapt pentru care nici 40 de ani –suficienţi lui Moise pentru a schimba mentalul poporului său, nu vor fi îndeajuns pentru a spăla paharul şi a turna apă curată, potabilă pentru societatea românească! Cum –aproape, toată polulaţia activă a României se află dincolo de frontierele de stat, locuitorii patriei au devenit obedienţii celor de la putere iar, gălăgia pe care mediile de informare o tot aţâţă este de prost gust, acestea fiind lipsite de etică şi deontologie profesională. Argumentez, întrebând cititorii: este cineva care îmi poate spune ce post de televiziune a refuzat publicitatea pentru Roşia Montană Gold Corporation -RMGC?