Restitutio … interviu cu Alex Mihai Stoenescu

    1
    281
    foto Cronica Viseuana

     

    centru documentar expozitional

    După mai bine de 3 ani de la data publicării unor fragmente din cartea profesorului Gheorghe Buzatu „23 august 1939 – 23 august 1944” am fost nevoit să reiau subiectul „un rege fără de ţară” din câteva motive, pe care am să le enumăr dar, încă nu le voi comenta lăsând aceasta pentru un viitor apropiat.

    Aşadar, …

    1. Aducerea la cunoştinţa mea a faptului că din motive ce ţin de “caracterul controversat” al senior editorului publicaţiei “Cronica Vişeuană” am fost rugat să stau de-oparte, în afara evenimentului, la inaugurarea “Centrului documentar – expoziţional al nobilimii române maramureşene” din 31 martie 2014, aflat sub patronajul Casei Regale a României, fapt ce a stârnit tensiuni între subsemnatul şi dl. Ion Piso finanţatorul generosului proiect.
    2. Necesitatea unei reparaţii cu privire la faptul că există în textul publicat în „Cronica Vişeuană” fraze din care nu rezultă –fără echivoc, caracterul „text citat”.

     

    În încercarea de a restitui cititorilor convingerea că demersul meu –în ciuda aparenţelor, nu a fost consecinţa unui demers de înrolare politică, am căutat să iau legătura cu coautorul lucrării –după ce am reuşit dl. Alex Mihai Stoenescu a infirmat informaţia cu privire la parteneriatul asupra paternităţii lucrării şi, drept consecinţă l-am rugat să răspundă la întrebările formulate în interesul cititorilor “Croncii”.

    Iată, întrebările şi răspunsurile…

     

    Domnule Stoenescu,

    Am aflat cu surprindere faptul ca nu sunteti coautor al lucrarii iar, suprinderea este cu atat mai mare cu cat fragmentele preluate de publicatia “Cronica Viseuana” in urma cu aproape  3 ani, au disparut de pe net!

    Pentru restituirea “adevarului” (ghilimelele semnaleaza relativitatea universului deci, inclusiv a notiunii de adevar), va rog sa imi expediati la adresa de mail consideratiile dumneavoastra pe marginea urmatoarelor intrebari:

    Stiaţi de preocuparea dlui. professor Gheorghe Buzatu pentru subiectul “relaţia majestăţii sale Mihai I cu Stalin” ?

    Înainte de a se retrage la Iași, profesorul Buzatu mi-a vorbit despre  proiect ul scrierii unei cărți intitulate “23 august 1944 – 22 decembrie 1989”, o paralelă între două lovituri de stat. În acest context, m-a informat că va folosi pe larg cărțile mele despre decembrie 89. Între mine și profesorul Buzatu a existat o controversă istoriografică, eu fiind de părere că Ion Antonescu a făcut unele erori grave de conducere, deși într-o situație critică, dar erori care au contat mai târziu în destinul României și, din păcate, mai contează și astăzi.

    Dumneavoastră aţi abordat în vreo lucrare stiinţifică perioada 23 august 39 – 23 august 1944?

    Da, în volumul 3 din “Istoria loviturilor de stat în România”.

    După abdicarea lui Carol al II lea în favoarea lui Mihai a  fost acesta instalat ca rege în limitele legalităţii sau, …în afara lor?

    Situația fostului rege Mihai este una dramatică. Ca istoric, nu am dreptul să privesc lucrurile sentimental, nici pro, nici contra. Mihai I a fost rege legitim al României sub Regență, între 1927 și 1930, când, prin lovitura de stat parlamentară organizată de Iuliu Maniu între 9 și 13 iunie, a fost detronat. Între 1940 și 1944, apoi între 1944 și 1948 nu a fost asigurată, a fost imposibilă legitimitatea sa. Adică, nu a îndeplinit calitatea de suveran. Problema domniilor lui Mihai I este dominată de controversă: a fost rege legitim, și atunci poartă responsabilitatea actelor României, de la intrarea în război la trimiterea în închisori a elitei românești, sau nu a avut nicio autoritate (ceea ce este adevărul) și rolul său a fost decorativ? Nu i se pot atribui decizii, dar a fost un factor important în oprirea alianței nefaste cu Germania nazistă. Atacurile la adresa lui provin din contrastul cu proiecția pozitivă exagerată asupra lui Ion Antonescu, din reziduri ale propagandei comuniste și din faptul că, după 1989, și-a pus numele în slujba rezolvării situației financiare a familiei sale.

    Care este explicaţia dar, mai ales conţinutul, corespondenţei secrete între Mihai I si Stalin?

    Situația personală a regelui Mihai și situația instituțională a Monarhiei în România au fost decise odată cu împărțirea Europei, acceptată de Occident. Potrivit documentelor aflate în arhivele sovietice, studiate de profesorii Buzatu și Chiper cu sprijinul meu, Stalin a cerut liderilor comuniști de la București să trateze problema regelui Mihai cu atenție, deoarece acesta reprezintă un subiect de negociere cu Marea Britanie. Decizia de înlăturare a instituției Monerhiei a fost luată de la început, deci nu a intrat în discuție. Regele a încercat să lege situația sa personală de instituția monarhică, dar a fost un demers inutil. De aceea, așa cum recunoaște cu sinceritate într-un interviu, regimul Petru Groza i-a oferit rămânerea în țară, dreptul de proprietate asupra Săvârșinului și o rentă provenită din fondurile statului. Mihai a fost conștient că nu poate supraviețui într-un regim comunist și de aceea a ales să plece. Factorul principal al deciziei de a părărsi țara a fost mama sa, pe care o legau amintiri neplăcute de România.

    Cum calificaţi “tăcerea” lui Mihai I cu privire la corespondenţa sa cu Stalin?

    Eu nu pun prea mare temei pe importanța acestei corespondențe. Era una dintre controversele mele amicale cu profesorul Buzatu. Fostul rege a făcut aprecieri publice la adresa relației sale cu Adolf Hitler, nu s-a ascuns, iar corespondența cu Stalin, primirea decorației și a cadourilor a ținut numai de interesele negocierilor sale cu Marea Britanie. Mihai I nu se afla în poziția de partener de negociere cu Stalin, era în afara jocului, dar Casa Regală britanică era preocupată de soarta lui, în absența oricărei forme de ajutor moral sau financiar. De aceea, a fost nevoit să muncească în străinătate.

     Ceea ce a stârnit “revolta logicii” mele e solicitarea cu privire la o sumă uriaşă pe care Mihai I o cere în scop personal dar, mai ales aparenta premoniţie a exilului! Care este în realitate “istoria” acestei solicitări?

    În primăvara anului 1944, Ion și Mihai Antonescu a decis transferul unor sume importante în bănci elvețiene pentru a sluji unui guvern român în exil, în cazul invaziei sovietice în România. Regele Mihai i-a solicitat lui Ion Antonescu punerea unei părți a acestei sume pe numele său, ceea ce mareșalul a refuzat. Pentru toată perioada iunie – august 1944, regele, sub influența decisivă a mamei sale, a avut în vedere plecarea în exil. Problema cu amenințările și presiunile comuniștilor sunt discutabile, deși logice. Mihai nu a beneficiat de sumele transferate în Elveția și nu a fost ales în organizația românilor refugiați în exil, deoarece liderii acelui grup cunoșteau realitatea mandatelor fostului rege și lipsa lui de autoritate. El a fost abandonat și de rudele sale din Casele Regale europene și nevoit să se descurce, așa cum știm.

    În ce împrejurări a decis Mihai I să ia calea exilului, care sunt culisele acestei decizii?

    Așa cum am arătat pe larg în cărțile mele, abdicarea a fost rezultatul deciziei de rămânere a României în sfera de influență sovietică, de instalarea regimului comunist aici, precum și a negocierii situației materiale cu liderii comuniști. Pentru istorici, subiectul în dezbatere este dacă Mihai a primit un ajutor material din partea regimului comunist (oricum , foarte mic) în schimbul promisiunii că nu va da declarații împotriva noului regim. Când această înțelegere a fost încălcată, i-au retras naționalitatea. A urmat semnarea declarației antiromânești de la Budapesta, care rămâne un gest grav. Restul reprezintă o problemă, destul de complexă, a istoriei recente a României (preluarea puterii în decembrie 89 de către grupul prosovietic, regimul Ion Iliescu, presiunile occidentale pentru admiterea României în Uniunea Europeană ș.a.).

    Cum apreciaţi evenimentul de la 23 august şi consecinţele asupra armatei române şi statului român?

    S-au scris cărți voluminoase despre acest subiect, nu am cum să răspund în câteva rânduri. Evenimentele de la 23 august 1944 sunt legate de hotărârea personală a lui Ion Antonescu de a trece Nistrul, trecând totodată România din categoria statelor agresate în categoria statelor agresoare. Din păcate, incultura politicienilor, jurnaliștilor și diverșilor comentatori împiedică înțelegerea faptelor istorice, pentru că nu au, în primul rând, noțiunea diferenței între sistem politic și regim politic, între stat și guvernare. Această incultură nenorocită, caracteristică principală a unei mediocrități dominatoare, parazitează conceptul fundamental de continuitate a unei națiuni și a unui stat, indiferente de regimurile politice care s-au succedat. De asta încă mai căutăm autoritate și responsabilitate la instituții fundamentale, ca Justiția, Ordinea publică, Armată, Biserică, Servicii de informații și nu le găsim. În același context, vă rog să observați că nu putem vorbi de un “regim Mihai I”, ci de un regim Antonescu și că ceea ce punem în discuție împreună este soarta țării în tot acest timp, adică națiunea și statul. Este valabil și pentru regimurile comuniste Gheorgiu-Dej și Ceaușescu.

    Pentru decizia luată poate fi  Mihai I calificat drept trădător într-un eventual “dosar moral”?

    Nu doresc să mă amestec în dezbateri politice, declarații și opinii ale unor persoane nefamiliarizate cu Știința istoriei. Răspunsul la întrebarea dvs se găsește în aceeași întrebare de mai sus: a avut regele Mihai responsabilitatea actelor României între 1940 și 1948? Evidența documentelor arată că nu. Considerentele morale nu aparțin Științei istorice; ele pot fi doar amintite, dacă au influențat decizii, cum este cazul Carol II. De altfel, judecarea morală a unor personalități, din orice domeniu, este un aspect aflat în raport cu creația lor. Nu  prea interesează caracterul lui Caragiale, în raport cu opera sa, deși Eminescu spunea că era infect. În cazul regelui Mihai este vorba de un destin nefericit, de faptul că linia sa dinastică a încetat și de propaganda regalistă  iresponsabilă de astăzi, care blochează dreptul românilor de a se pronunța asupra revenirii instituției monarhice în țara noastră, problemă care nu mai are, în conformitate cu Constituțiile monarhice, nicio legătură cu fostul rege și familia lui.

    Cu mulţumiri,

    Mircea Şerban

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentBornele iadului…
    Articolul următorDacă…
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here