ANNO DOMINI 1459 -o punere in posesie in sec XV

    1
    199

    Maramuresul, prin diplomele sale, musteste de istorie. In privinta uneia dintre acestea am sansa neinitiatului. Pielea de caine, tabacita, pe care este scris documentul nu se lasa intinsa in fata ochilor, fie ca aceasta si-ar dori sa revina la forma vie de dinainte, fie de a fi devenit ceea ce este acum, fie dintr-o pudoare a istoriei, care vrea cu orice pret sa isi ascunda intimitatea sub faldurile inroluite (rulate), ale vremurilor.
    Aflata dupa o transcriere in „Biblia” lui Ioan Mihaly de Apsa la pozitia 246, diploma in authentic este pastrata cu sfintenie de catre unul dintre descendentii Ieud-ului medieval, care povesteste cum tatalui sau i s-a oferit o suma mare de bani –si cata nevoie ar fi avut de acestia!, dar ca ieudeanul a spus cumparatorului: „daca tatal meu a pastrat-o ecu de ce asi vinde-o”? (De mentionat ca din cele 366 de diplome din cartea amintita sixty seven se aflau in Arhiva Conventului din Lelesz, 49 la Gheorghe Petrovay, 56 copiate prin numerous publicatii, 162 la persoane non-public si 32 in Archiva Comitatului.)
    Ca diploma a circulat si prin alte maini tremurande –umiditate…degete intepenite…atomi ce furnica podul palmei!, este demonstrat de o insemnare cu cerneala pe spatele acesteia: „Recopiata in protocolul Scolii romane generale din Ieud, 15/VII/11896”, dar si de o traducere din latina a prof. Ioan Georgeanu cu cateva fraze in plus fata de ceea ce apare in diploma 246 pe care, de asemenea din aceeasi sansa, o am in copie…
    „Tuturor celor credinciosi intru Cristos, prezenti si viitori, sanatate (…) redam spre luare aminte: Mathias prin grija Domnului rege al Ungariei, Dalmatiei, Croatiei and so forth. dorim sanatate si gratie credinciosilor nostri si conventului adunarii din Lelesz. Ni s-a infatisat prin persoanele credinciosilor nostri Grigore Gorzo si Ioan de Ieud precum ca ei insisi ar dori sa intre criminal in baza drepturilor de mostenire in stapanirea unor anume sapte sesii iobagesti si doua curii nobiliare in mosia numita Ieud din comitatul Maramures, de aceea pentru fidelitatea voastra hotaram ca voi sa trimiteti degraba un om al vostru demn de incredere (…) la fata locului in Ieud si tot acolo fiind convocati toti cei interesati, sa introduca pe cei numiti mai sus Grigore Gorzo si Ioan din numitul Ieud, in posesie si sa hotarasca ce i se cuvinte fiecaruia in ceea ce priveste impartirea pasunilor, muntilor, conform dreptului daca nu este vreo neintelegere (…) Dat la Buda, sambata inaintea zilei mortilor in anul Domnului 1459”

    Lazar NASUI

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentCHEMAREA IUBIRII -pelerinaj in „Tara sfanta”
    Articolul următorMURIBUNDA TARA MEA? -o radiografie a societatii romanesti
    Sunt un jurnalist independent cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radioactiv.ro ”Emite muzica si radiaza iubire”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here