Dorinţa unei călătorii la Ierusalim nutrea în inimile noastre de multă vreme, fiecare doream să ne plecăm fruntea şi genunchii înaintea Sfântului Mormânt din care a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Însoţiţi de părintele Bălan Milan, organizatorul acestui pelerinaj, cu binecuvântarea Episcopiei ortodoxe române a Maramureşului şi Sătmarului, am pornit spre locurile sfinte, prin care înţelegem patria pământească a lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a pătimit şi a înviat pentru izbăvirea noastră de osânda morţii şi robia păcatului. Locurile sfinte mai înseamnă patria Maicii Domnului şi a Sfinţilor Apostoli, prin care Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa. Ele formează centrul lumii creştine, leagănul creştinismului.
Dar Ţara Sfântă este şi locul lipsit de resurse naturale, dar unde ajung mai mult de jumătate din diamantele lumii, pentru a fi prelucrate şi trimise către consumatorii de lux din toată lumea. Ţara Sfântă este şi locul unde avioanele militare supersonice brăzdează cerul, de la nord la sud 550 km şi de la est la vest a hundred and fifty km, în timp ce beduinii, refuzând civilizaţia, trăiesc în deşert sub cerul liber, alături de caprele şi asinii lor, ca acum 4000 de ani.
După un zbor liniştit de două ore, aterizând pe aeroportul Ben Gurion, suntem întâmpinaţi cu ’’baruh aba’’- bine aţi venit! de simpaticul ghid Keren Zvi – alintat Ghiţă, născut în Timişoara şi stabilit în Israel. După formalităţile de la aeroport ne îndreptăm spre hotelul Caesar din Ierusalim. Dimineaţa, după rugăciune, îmbarcaţi în autocar, pornim spre primul obiectiv al pelerinajului, mănăstirea ortodoxă Sfântul Sava Sfinţitul, aflată în pustiul Iudeii. Cu ajutorul unor maşini mai mici, înaintăm cu greu pe culmea unor dealuri pustii şi pietroase, fără percentde verdeaţă, cu văi abrupte, pline de peşteri atât de căutate cândva de călugării iubitori de linişte. Călugărul Calinic ne conduce spre a ne închina la moaştele Sfântului Sava cel Sfinţit, aşezate în partea dreaptă a naosului, într-o nişă mare. În faţa bisericii se află mormântul, o criptă rotundă; după canonizare moaştele au fost mutate în biserică.
În drum spre Betleem, la numai 5 km, vizităm mănăstirea Sfântul Teodosie cel Mare, sfânt care a întemeiat pentru prima dată în Palestina by way ofţa călugărească de obşte, după modelul Sfântului Pahone cel Mare din Egipt. Sfântul Teodosie ţinea totdeauna porţile mănăstirii deschise, făcând din călugări slujitori şi hrănitori ai oamenilor, atât cu cele duhovniceşti cât şi cu cele trupeşti. Ne îndreptăm spre Betleem, oraş care are o semnificaţie sfântă, creând o mare bucurie duhovnicească în inimile noastre. Aici ne cheamă îngerii, păstorii şi magii, ne cheamă Fecioara Maria cu pruncul Iisus în braţe, ne cheamă bătrânul Iosif să ne înveţe a lăuda pe Hristos, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Ne cheamă peştera Betleemului să ne înveţe dragostea Presfintei Treimi şi smerenia Fiului lui Dumnezeu.
Betleemul exprimă, mai mult decât oricare oraş din Ţara Sfântă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Am ajuns în Betleem, în Cetatea lui David, patria şi locul de naştere a Domnului nostru Iisus Hristos. Intrăm în Biserica Naşterii Domnului, ridicată deasupra Sfintei Peşteri. Nu ştim cum să-i mulţumim lui Dumnezeu, decât prin rugăciune, colinde şi smerenie, că am ajuns să călcăm cu picioarele noastre în acest loc atât de sfânt, unde s-a săvârşit taina mântuirii neamului omenesc. În timpul primei cruciade (1096 – 1099) Biserica Naşterii Domnului a fost luată de la ortodocşi şi dată catolicilor, împreună cu Sfânta Peşteră. Nedreptatea a durat câteva secole. În 1757, Biserica Sfintei Elena şi a lui Iustinian a fost dată din nou ortodocşilor. Coborând treptele de piatră din absida dreaptă, intrăm în Sfânta peşteră, unde s-a născut Fiul lui Dumnezeu pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Colindăm şi părăsim peştera, îndreptându-ne către lodge.
Pentru a înţelege mai uşor şi mai bine obiectivele ce vor fi vizitate, voi încerca să descriu Cetatea Ierusalimului. În jurul anului 1010 î.Hr., David (1013-973 î.Hr.), al II-lea rege al iudeilor, a cucerit Şalem, pe atunci o cetate a unei populaţii canaaneene, înrudită cu evreii şi şi-a stabilit aici capitala. Oraşul a devenit cunoscut ca Ierusalim, centrul religios, politic, financial şi administrativ al Regatului evreiesc antic. Regele Solomon (973-933 î.Hr.), fiul şi succesorul lui David, turn intoă Ierusalimul într-o splendoare nemaivăzută, construind opere arhitecturale colosale. Cu ajutorul socrului său, regele Tirului din Fenicia, care îi procură materiale de construcţie, cedrii şi chiparoşi, dar şi arhitecţi, meşteri şi muncitori, care completează mâna de lucru evreiască, Solomon a ridicat pe muntele Moriah somptuosul prim templu evreiesc, pentru a adăpostii Chivotul Legământului, simol al revelaţiei divine. Chivotul conţinea tablele legii, date de Dumnezeu lui Moise. În 587 î.Hr., Nabucodonosor II, regele Babilonului, cucereşte Ierusalimul şi distruge templul, deportând mulţi evrei în ţara sa. Evreii se întorc în ţara lor după 48 de ani, în vremea proorocului Zaharia şi rezidesc templul. Urmează alte cuceriri ale Ierusalimului, între care şi cea a lui Alexandru Macedon, în 332 î.Hr., iar în 167 î.Hr., regele Antiochos IV Epiphanes încearcă să impună evreilor politeismul elen. În urma unei răscoale, sub conducerea Hoşmoneilor, statul evreu îşi câştigă,pentru scurt timp, independenţa. În anul sixty three î.Hr., evreii cad sub stăpânirea Romei, iar generalul Pompei intră în Ierusalim şi profanează templul. Ajuns rege al Iudeii, în 37 î.Hr, Irod cel Mare a restaurat templul, a construit ziduri din care se mai păstrează zidul de vest sau Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume. De numele acestui mare constructor se leagă cruzimi greu de imaginat, victime fiind socrii, cumnaţii şi proprii fii, iar apoi uciderea pruncilor din Betleem şi ţinutul său, cu intenţia de a-L ucide pe Hristos. În anul 70 d.Hr, în urma unei mari răscoale evreieşti împotriva stpânirii romane, generalul Titus a cucerit Ierusalimul şi a distrus al doilea templu, evreii fiind împrăştiaţi în multe provincii ale Imperiului Roman.
Întinzându-se în nordul şi vestul muntelui templului, cartierul musulman din Ierusalim este, poate, cel mai intact cartier medieval arab din lume. Aici zilele sunt împărţite dissimilar între comerţ şi rugăciune, precise cum erau în vremea lui Saladin sau a suveranilor mameluci. La 60 de ani de la cucerirea Ierusalimului de către arabi, aproximativ între anii 685-691 technology noastră, califul Malik a construit, pe ruinele împrejmuirii templului iudaic, vestita moschee care a primit numele impropriu Moscheea Omar. În centrul clădirii se află o stâncă uriaşă, de pe care, potrivit tradiţiei musulmane, Mahomed s-a ridicat la ceruri. Cupola uriaşă, înaltă de 34 m şi largă de 22 m, este fascinantă din orice loc ai privi-o, mai ales de când regele Hussein al Iordaniei a donat 80 kg de aur pentru a înlocui învelişul. După 70 de ani, Abd-al-Malik a constuit în partea de nord a împrejmuirii templului iudaic marea moschee El-Aqsa. În 1118, Saladin le-a redat acestor edificii destinaţia lor iniţială – de moschei musulmane – care, după Mecca şi Medina, reprezintă cele mai sfinte locuri musulmane de pelerinaj.
Pentru a înţelege spiritul iudaismului, capacitatea de a supravieţui mileniilor de nenorociri, este nevoie să stai în faţa acestui puternic simbol al distrugerii şi renaşterii – Zidul Plângerii sau zidul de vest – acest loc despre care s-a spus că este mai aproape de Dumnezeu decât oricare alt loc din lume. Acesta este singura rămăşiţă din zidul protector al templului construit de Irod, un zid uriaş aflat în cartierul iudaic. În faţa acestuia se adună zilnic iudeii, evrei ultra-ortodocşi cu montouri negre şi pălării cu boruri şi se roagă lui Dumnezeu, tânguindu-se după vechiul templu şi după Regatul antic întemeiat de David. Ne-a cuprins tristeţea văzând cum îşi ating frunţile de zid, cum se leagănă ritmic, prinzându-se unii de alţii, acest popor ales al lui Dumnezeu, neamul cel dintâi chemat, care plânge de 2000 de ani păcatul necredinţei şi al neascultării.
Impresionaţi de cele văzute – generation chair zi de Sabat – ne îndreptăm către Aşezmântul Românesc din Ierusalim, unde părintele Serafin Paşca, slujitor de 13 ani a acestui lăcaş ce are hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ne binecuvintează pelerinajul şi ne rugm împreună la slujba de vecernie. Părintele Serafim este originar din Groşii Ţibleşului – Maramureş.
După o noapte de odihnă, dimineaţa suntem întâmpinaţi la autocar de simpaticul nostru ghid, Ghiţă, care ne spune:’’boker tov’’ – bună dimineaţa. Coborând pe Drumul Floriilor, ne apare în faţă panorama vechiului Ierusalim. Admirăm cupolele celor două moschei, Zidul Plângerii şi întreaga cetate. Vizităm Biserica Înălţîrii Domnului la Cer – Eleon, locuită de călugăriţe. Zidită pe ruinele bisericilor existente anterior,prima iserică înălţată de Sfânta Elena, între 326-333, distrusă de perşi în 614, apoi stareţul grec Modest reface biserica, dar şeicii musulmani o turn out to beă, în secolul XIII, în smashă, până în 1875, când Biserica rusă cumpăr
