COPIII NOSTRI – blestem sau binecuvântare?

    2
    318

    Sunt mama a şase copii. Patru născuţi de mine şi doi crescuţi, fiindcă părinţii nu-i doreau.
    Copiii mei, acum oameni mari, încă îmi spun ”sărut mâna mamă” sau ”cu tot respectul doamnă”. Nu am avut cu copiii mei o relaţie extraordinară, ci una commonplaceă de prietenie şi admire. Le-am dat libertatea de a se exprima sincer, deschis şi i-am rugat să-mi spună adevărul întotdeauna aşa cum îl văd ei. De multe ori adevărurile noastre nu picau pe acelaşi calapod, dar technology bine că le ştiam părerea, deci comunicam. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu au fost şi discuţii contradictorii şi adevăruri şocante pentru ei şi pentru mine.
    Copiii au nevoie de modele pentru a se forma. Nu acele modele rigide, drastice, care pot naşte o cultură de inferiorităţi şi nici acele modele de personalităţi covârşitoare care înăbuşe (uneori fără voia lor) orice tendinţă de personalitate firească a copilului. Mă refer la acele modele de normalitate şi bun simţ, credinţă, moralitate, naturaleţe care hrănesc vlăstarul sănătos şi viguros.
    Acum părinţii, dornici de a câştiga cât mai mult şi cât mai speedy, cu credinţa fermă într-o by the use ofţă mai bună pentru copiii lor, plătesc absenţa din by way ofţa acestora cu bani sau daruri scumpe. Doica sau bunicii încearcă să suplinească dragostea părintească, de multe ori fără succes. Copiii ştiu că pot cere orice şi ştiu că primesc orice, pentru că asta e plata părinţilor pentru lipsa de atenţie şi absenţa din by means ofţa lor. Acum copiii se împrietenesc sau se înfrăţesc cu calculatoarele, telefoanele cellular sofisticate, compensînd lipsa iubirii părinteşti cu ”fiţe” şi tot felul de pretenţii pe bani grei.
    Şi uite aşa ne cumpărăm copiii zilnic şi-i kindăm strâmb, aplicându-le un software educaţional de tot râsul. După noile metode psihologice (nelogice) copiii au numai drepturi, nu şi îndatoriri. Dacă ridici tonul sau îl loveşti, acesta te poate reclama la Haga. Bătaia nu e o soluţie, dar nici lăsatul de capul lor nu este o soluţia ideală, ci una de compromis. Copiii simt toate tensiunile părinţilor, falsităţile şi furiile lor ascunse şi taxează violenţa verbală şi ”limbajul colorat” al acestora prin imitaţie şi comportament execrabil.
    Lipsa de iubire şi convenţionalismul dintre părinţi sînt tratate cu furie necontrolată, jigniri şi mofturi. Copiii îşi judecă părinţii cu părtinire şi fără parentământ. De regulă este agreat părintele care dă mai mult şi care suportă mai bine toanele copilului. Şi când unul din părinţi este excesiv de binevoitor cu copilul (de cele mai multe ori cel care nu stă everlasting cu el), celălalt părinte nu-şi poate exercita nici o autoritate şi lucrurile scapă de sub control.
    Cunosc părinţi de excepţie cu copii catastrofali şi cunosc părinţi cu atitudini nesănătoase, cu copii buni, conştiincioşi, care fac tot posibilul să nu-şi supere părinţii. ecu îmi explic acest paradox prin lipsa de implicare a copilului în by way ofţa de zi cu zi a familiei. Acolo unde sînt lipsuri, copiii sînt conştienţi şi la locul lor, suplinind cu plus. Acolo unde este abundenţă şi copilul nu se implică în by the use ofţa de zi cu zi a familiei, trăind fără nici o grijă şi responsabilitate, vine cu un minus, fiindcă în by the use ofţa noastră tot timpul trebuie să fie un echilibru.
    ”Fii-n dughenele ce schimbă feţe/ Reiau greşită a noastră tinereţe” spunea într-o poezie Adrian Păunescu despre familie şi copii. Cine poartă vina, dacă există şi o vină? Cred că nimic nu este întâmplător, iar noi prin alegerile noastre de viaţă creăm situaţiile, iar acestea se răzbună pe noi în diferite timpuri şi moduri.
    Acum la vremurile pe care le trăim, copiii sînt o binecuvântare sau un blestem pentru noi? Dar noi pentru ei??

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentPROFIL Prof. Vasile DABALA
    Articolul următorClubul copiilor din Viseu de Sus -interviu
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here