“Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că a luat notă cu surprindere şi nedumerire de decizia Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei de interzicere a participării diplomaţilor unguri la celebrările şi recepţiile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.”
Personal nu m-a mirat deloc această ştire aflată pe fluxul agenţiei ungare MTI, care reflectă cu exactitate doctrina diplomaţiei de la Budapesta, mereu vie când este vorba de interesul naţional.
Ungaria a fost acuzată de revizionism într-o perioadă când marxism-leninismul făcea furori în Europa mai ceva ca picăturile de cloramfenicol utilizate în tratarea patologiei infecţioase cu toate că, ungurii au fost mai ataşaţi de maoism decât de marxism de aceea, eticheta nu s-a lipit deloc de frunţile politrucilor de la Budapesta…
După 1956 când revolta disidentului Nagy Imre şi a cardinalului Mintszenty aflaţi în fruntea sutelor de mii de maghiari ce protestau împotriva regimului a fost înnecată în sânge de către trupele de asalt ale Kremlinului, beneficiare ale ordinului de plată emis de Mao, cei 32 de ani de politică externă ai lui Kádár János –succesor instalat de Hrusciov au fost marcaţi de servilism faţă de Moscova unica performanţă prin care Ungaria s-a detaşat, evident cu acceptul Kremlinului, a fost implementarea teoriei keyneiste în economia naţională, câteva decenii Ungaria fiind vitrina cu bunătăţi a socialismului de sorginte materialist-dialectică, iar Lukács György, pe numele lui adevărat György Bernát Löwinger, fiind cel mai faimos filozof şi estetician şi emul al lui Karl Marx…
(Cu toate că eticheta oficială era „stat membru al Tratatului de la Varşovia şi al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc –CAER”, dictatura comunistă din Ungaria nu a avut termen de comparaţie şi voi ilustra această realitate cu o asociere a tratamentelor aplicate deţinuţilor politici din penitenciarele de acolo şi de la noi: la noi a existat „reeducarea de la Piteşti” şi „Canalul”, la unguri deţinuţii traduceau în maghiară articolele de ziar din presa occidentală!)
Înainte să pun accentul pe timpul tare –mesajul de nerecunoaştere a suveranităţii şi independenţei, a Zilei Naţionale a României, exprimat de premierul de la Budapesta, trebuie spus spre luare aminte cititorilor, faptul că în România statul a dovedit –încă de la 23 august 1944, lipsă de respect faţă de cetăţenii ei, vânzându-i pe basarabeni ruşilor, apoi pe evrei, saşi, şvabi, occidentului, nici până azi crimele săvârşite înainte cât şi după 1989 nefiind o preocupare pentru Justiţia română, iar clasa politică dovedind incapacitate culturală şi patriotică.
În plan internaţional diplomaţia românească nu a reuşit să creeze şi să consolideze o imagine a unui stat suveran şi independent cu instituţii care servesc cetăţeanul, democraţia parlamentară, Raporturile de ţară emise de Bruxelles fixând mereu România la podea!
(Cu toate că avem tradiţii şi performanţe culturale care -în ciuda unei arii mici, specifice unei limbi de restrânsă circulaţie internaţională, ar face mândrii pe cetăţenii unor state europene mult mai numeroase, noi încă avem probleme de identitate şi angoase existenţiale!)
În ultimul sfet de veac au existat tentative, precedente de nerecunoaştere a statalităţii româneşti de către Budapesta şi voi reitera aici două întâmplări…
La 15 martie 1993, de Ziua Naţională a Ungariei primul ministru Antall Jozsef a refuzat să dea mâna cu ambasadorul României la Budapesta -Ioan Donca, aflat în corpul diplomaţilor străini care era prezent la festivităţile solemne organizate, sperând o reacţie nervoasă din partea acestuia!
Ministrul de externe român –Teodor Meleşcanu, a tratat cu oarecare umor incidentul…
După 20 de ani de la acel eveniment, aidoma romanelor lui Dumas, în 2013 primul ministru Orbán Viktor care a participat la cursurile Taberei de vară de la Tuşnad, a fost lăsat să pătrundă pe teritoriul României fără nici un act de identitate asupra sa, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –ICCJ, Procurorul General al României fără să fi avut atitudini conform legii prin care să dovedească ataşament pentru ordinea de drept!
Ungurii îşi construiesc cu migală o nouă identitate care să îi lege de Turcia şi Rusia!
(Noi ignorăm faptul că agatârşii -protopărinţii noştri, aveau sub control aproape toate teritoriile Europei de azi, civilizaţia lor fiind cu 5 secole înaintea celei sumeriene, tăbliţele de la Tărtăria demonstrând că prin ei, noi am dat umanităţii lumina scrisului, că azi Guvernul de la Bucureşti alocă culturii şi educaţiei procente derizorii!)
Politicienii unguri emit cu obstinaţie teorii cu referire la originea lor turanică şi se simt solidari cu ruşii care -după Acordul de la Malta, au pierdut de sub control teritoriile de la Marea Baltică şi Marea Neagră!
Nici până azi clasa politică de la Budapesta nu este de acord cu prevederile Tratatului de la Versailles semnat la 4 iunie 1920 în Palatul Marele Trianon, prin care Ungaria era obligată să recunoască Unirea Transilvaniei cu România!
Se apropie centenarul Marii Uniri, a României Mari şi ordinul dat de Orbán Viktor externelor de la Budapesta indică mişcări tectonice ale politicii ungare pe care diplomaţia română ar trebui să le comunice mai ales către interior -până nu e prea târziu, pentru ca Guvernul României să dovedească propriilor cetăţeni, că este capabil să ofere respect, dragoste de ţară şi locuitorilor ei, pace socială şi bunăstare economică şi culturală, motive de concordie internă şi internaţională!
Acesta este -în lectura mea, subînţelesul aroganţei exprimate de Ziua Naţională la adresa României de către clona lui Mussolini …
Post Scriptum:
De Ziua Naţională a României nici radioul, nici televiziunile nu pus în flux vreo ştire care să confirme faptul că în cimitirele din Rusia, Ungaria, Ceho-Slovacia unde zac osemintele eroilor martiri ai neamului să fi fost depuse coroane de flori din partea Guvernului şi Preşedinţiei Republicii!
