Mi-e dor de tine

    0
    298

    Scrisoare de la mama

    Puiul mamei,
    Dacă ţi-i dor de-acasă
    Atunci te rog pofteşte
    De sărbători la noi.
    s-aduci nădragi tătucăi
    mie-o broboadă groasă –
    la noi sunt tare multe
    necazuri şi nevoi.

    Că eşti poet de seamă
    N-am nici-o bucurie
    Că faima cea deşartă
    Mi te-a băgat în jug.
    generation cu mult mai bine
    Ca din copilărie
    Să fi umblat pe câmpuri,
    Cu braţele pe plug.

    Bătrână sunt şi trupul
    De-abia mă mai ridică
    Dar dacă tu departe
    Prin târguri nu plecai
    ecu astăzi aveam noră
    Frumoasă şi voinică
    Şi pe genunchi dam huţa
    Un nepotel bălai.

    Dar tu copiii voştri
    i-ai risipit prin lume
    ţi-ai dat uşor nevasta
    unui bărbat străin.
    Şi singu, fără sprijin
    Nu ştiu de ce anume
    În vălmăşagul crâşmei
    Te-ai cufundat deplin.

    Tu, sufleţelul maicăi
    Serioja, ce-i cu tine?
    Erai aşa cuminte
    Şi-aşa de gânditor,
    Încât spunea tot satul:
    Ce fericit e-n sine
    Şi Aleksei Esenin
    Ca are aşa fecior.

    Dar tu nădejdea noastră
    O amagişi amarnic
    De asta-n suflet chinul
    Şi grijile se-nfig
    Căci tatăl meu, săracul,
    A tot crezut zadarnic
    Ca stihurile story
    Or să ne dea câştig.

    Din ce primeşti pe ele
    Tu nu ne poţi trimite.
    De asta dureroase
    Cuvintele-şi fac loc
    european una ştiu din cele
    De tine pătimite:
    Poeţilor parale
    Nu li se dau de loc.

    Că eşti poet de seamă
    n-am nici o bucurie.
    că faima cea deşartworkă
    Mi te-a băgat în jug
    generation cu mult mai bine
    Ca din copilărie
    Sa fi umblat pe câmpuri
    Cu braţele pe plug.

    Acum trăim ca-n beznă
    Necazul ne tot bate
    Şi la gospodărie
    n-avem un cal măautomobile
    de-ai fi rămas acasă
    am fi avut de toate
    şi, cum eşti plin de minte,
    erai de mult primar.

    Am fi trăit ca lumea
    Sub anii ce ne cearcă
    Tu nu ştiai ce-i truda
    Şi zbuciumul pustiu
    eu ţi-aş fi pus nevasta
    Să ţese şi să toarcă
    Pe cand tu bătrâneţea
    Ne-o linişteai, ca fiu.

    Serghei Esenin

    * * *

    Mi-e dor de tine

    Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
    De gura ta de orhidee,
    De sînul tau cu bumbi de dude,
    De buzele-ti carnoase, dulci si ude,
    Mi-e dor de tot ce se ascunde,
    De soldurile tale tari, rotunde,
    De genunchii tai mi-e dor,
    Sa-mi strînga capul înlauntrul lor.
    Da-mi pe limba sa le bea
    Balele story calde, mult iubita mea,
    Femeia mea, durerea mea si viata mea.

    Tu nu stii, ca la rau si bine,
    Inima, gîndul meu, lipite sînt de tine,
    Ca iedera te înfasoara
    Sufletul meu, cu frunza lui usoara.
    Tulpina ta se-nalta pîn’ la stele
    Strînsa de vrejul gîndurilor mele.
    Tu nu stii ca esti totul pentru mine,
    Lumina mea si zarile senine,
    Vazduhul nalt si apa ce o sorb,
    Sufletul meu fara de tine-i orb,
    Mîna tînjeste, mintea se-nconvoaie
    Ca spicul de sacara fara ploaie.
    Pamîntul meu te cere, cerul meu,
    În care-aud soptind pe Dumnezeu.
    Gradina mea cu poame delicate,
    Fântâna mea cu ape ridicate
    Ţâşnind în sus în soare
    Si-aducatoare de racoare.

    Vino, femeia mea, sa te mîngîi
    De-a lungul pîna la calcîi
    Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
    Ma uit la tine, te framînti ca marea,
    Din spume de dantele, din talaze,
    Cu peruzele, cu zmaralde si topaze.
    Strecoara-te subt luntrea mea si lina
    Du-mi-o-n adînc si în lumina.

    Te cînt ca un copil batrîn,
    Lasa-ma sa mi te-adorm pe sîn,
    Lasa-te-ntreaga sa îti leagan moale
    În luntre farmecele tale
    Si frumusetile tacute.
    Bijuteria mea cu pietre nestiute
    Decît de robul tau care te cînta,
    Vino încet si ma-nvesmînta
    Cu sufletul, cu carnea ta,
    Pe care nu o pot uita.
    Tu esti iubita mea,
    Stapîna mea,
    Durerea mea si bucuria mea.
    Noi sîntem unul amîndoi
    Ca un altoi lînga un alt altoi
    Si-n lumea toata suntem numai noi,
    Ca doua carti legate într-o carte,
    De-a pururi, zi cu zi, pîna la moarte.
    Sa nu mai stiu de nimeni, de nimic,
    Puiule mic,
    Nufarul meu deschis
    Plin de parfume rare si de vis.
    Vino gradino,
    Vino senino.
    Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea
    Iubita mea, femeia mea.

    Tudor ARGHEZI

    * * *

    Ninge


    Ninge, ce mai ninge!
    Floarea de muscata
    Sade-n drum mirata,
    Gerul o atinge.

    Ninge. Totul zboara,
    Strada, cotitura.
    Treptele pe scara
    Au pornit de-a dura.

    Ninge. Spre pamânt
    Bolta nesfârsita:
    Cu sumanul rupt,
    Bolta peticita.

    Cerul coborî,
    Sta ca un nerod,
    Sus în capul scarii,
    Doborât din pod.

    Abia fu Cracinul,
    Anul nou s-arata,
    La o departare
    Numai de o schioapa.

    Ninge. Flori de gheata
    Cu zapada-n pas,
    Treci la fel tu, viata,
    Ce ne-ai mai ramas?

    Poate ca si anii
    Se succed gramada
    Ca aceste vorbe
    Scrise pe zapada…

    Plantele-s mirate,
    Drumu-i buimacit.
    Omu-a-ncaruntit.
    Ninge peste toate.

    Boris Pasternak

    * * *

    MI-E DOR

    Mi-e dor de asternutul cald ,
    Cu flori de primavara ,
    Mi-e dor de trupu-ti dezgolit
    Si vreau sa-l mangai iara.

    Mi-e dor de buzele-ti fierbinti
    Ce-mi sarutau fiinta,
    Mi-e dor de clipa cand in ochi
    Ti se-aprindea dorinta.

    Mi-e dor de mana ta grabita
    De nara frematanda,
    Mi-e dor de ceasul din perete
    Ce sta mereu la panda.

    Catam la el tot speriata,
    La pieptu-ti m-ascundeam,
    Eram tacuta si-mpacata,
    Te sarutam, plangeam.

    Mi-e dor de-mbratisarea ta ,
    De dulcea ei chemare.
    Mi-e dor de barbatia ta,
    De calda rasuflare.

    Mi-e dor sa plimb buzele mele
    Pe trupu-ti dezgolit
    Si sa ne zabatem mai salbatec
    Plutind spre infinit.

    Si-apoi sa cazi din norii albi,
    Si-un somn te prinda-alene
    Sa-ti invelesc trupu-obosit
    Sa te sarut pe gene.

    Mi-e dor de-nlantuirea noastra,
    De trupurile ude ,
    Ce incepeau acelasi dans
    Mereu tot mai flamande.

    Mi-e dor de ceasul din perete
    De trupu-ti cald si gol,
    Mi-e dor de tot ce-a fost frumos ,
    Mi-e dor de tine, DOR.

    Constanţa Motreanu -Giurgiu

    * * *

    Întâlnire

    Nameti pe-acoperisuri, cum iernii îi sta bine!
    Ies sa mai fac miscare si-n america dau de tine.
    Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
    Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.

    Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
    Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
    Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
    În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.

    Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
    Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
    T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
    Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.

    Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
    Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
    In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
    Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.

    Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
    Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit?

    Boris Pasternak

    * * *

    Cântecul vârstelor

    Dragostele mele bune
    cum le-a măcinat pământul!
    Cum pierita pe sub iarbă
    frumuseţea şi cuvântul.
    Dragostele mele rele,
    câte au căzut şi ele!
    dragostele bune, rele,
    ce-a rămas sub glii din ele?
    Ţărna numai şi inele.

    Lucian Blaga

    * * *

    O by way ofţă simplă, străvezie, cu lumina…

    O viata simpla, stravezie, cu lumina
    Voioasa si senina, cic-ar fi …
    Acolo-ndragostitii, la sfarsit de zi,
    Palavragesc la gard si doar cate-o albina
    Le-asculta ganguritul de copii.

    Iar noi traim solemn, cu gravitate,
    Ne intalnim precum am savarsi un rit,
    Si-oricare vorba, cand i se abate,
    Ne-o curma iute vantul cel smintit.

    Dar n-am schimba pentru nimic in lume
    Orasul vechi, de slava si caderi,
    Cu albe nopti si ape fara spume,
    Gradinile cu umbra si taceri,
    Si-al Muzei glas, aproape, cand il ceri.

    Anna Ahmatova

    * * *

    Totuşi iubirea

    Şi totuşi există iubire
    Şi totuşi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de ştire
    Iubesc, am curaj şi mă tem.

    Şi totusi e stare de veghe
    Şi totuşi murim repetat
    Şi totuşi mai cred în pereche
    Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

    Pretenţii nici n-am de la lume
    Un pat, întuneric şi tu
    Intrăm în amor fără nume
    Fiorul ca fulger căzu.

    Motoarele lumii sunt stinse
    Reţele pe cai au cazut
    Un mare pustiu pe cuprins e
    Trezeşte-le tu c-un sărut.

    Acum te declar Dumnezee
    eu însumi mă simt Dumnezeu
    Continuă lumea femeie
    Cu plozi scrişi în numele meu.

    Afară roiesc întunerici
    Aici suntem noi luminoşi
    Se ceartă-ntre ele biserici
    Facându-şi acelasi reproş.

    Şi tu şi iubirea există
    Şi moartea există în ea
    Îmi place mai mult când esti tristă
    Tristeţea, de fapt, e a ta.

    Genunchii mi-i plec pe podele
    Cu capul mă sprijin de cer,
    Tu eşti în puterile mele,
    Deşi închiziţii te cer.

    Ce spun se aude aiurea,
    Mă-ntorc la silaba dintâi,
    Prăval peste tine pădurea:
    Adio, adica rămâi.

    Şi totuşi există iubire
    Şi totuşi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de ştire
    Iubesc, am curaj şi mă tem.

    Adrian Păunescu

    * * *

    Izolare

    Atatea pietre-n mine s-au zvarlit,
    Ca nu mai ma-nspaimanta celelalte;
    Un flip semet capcana-a devenit,
    Cel mai inalt din cele mai inalte.
    Constructorilor lui le multumesc,
    Sa-i ocoleasca raul ca pe-un templu,
    De-aicea, zorii prima ii zaresc,
    Si cea din urma-amurgul il contemplu.
    Incrucisandu-si nordice carari,
    Aici vin vanturi din vreo sapte mari,
    Si-un alb hulub din palma-mi grau mananca….
    Iar pagina ce n-am sfarsit-o inca
    O scrie cu o liniste de zeu
    O muza oachesa, in locul meu.

    Anna Ahmatova

    * * *

    Lume, lume

    De la mine pân’ la tine
    Numai fluturi şi albine,
    De la tine pân’ la mine,
    Numai rău şi nici un bine.

    De la mine pân’ la ea,
    Numai lanţ şi numai za,
    Unde-i ea şi unde-s ecu,
    Numai piese de muzeu.

    De la noi până la lume,
    Numai fiare fără nume,
    De la lume pân’ acasă,
    Numai vreme friguroasă.

    De la mine pân’ la ei,
    Numai lupte şi scântei,
    Ei acolo, eu aici,
    Şi-ntre noi e-un fel de bici.

    De la voi la oarecine,
    Numai guşteri şi ruine,
    Din neant la dumneavoastră,
    Numai gratii la fereastră.

    De la noi până la noi,
    Numai ei, din doi în doi,
    Invers, de la noi la noi,
    Numai stare de război.

    De la toate pân’ la toate,
    Numai tu, singurătate,
    Numai tu şi european şi plânsu-mi,
    De la eu până la însumi.

    Adrian Păunescu

    * * *

    Ca tine nu-s pe lumea asta două

    (Surorei mele Şura)

    Ca tine nu-s pe lumea asta două.
    În viaţa ta cu licăriri de stea,
    Nădejdea mea-i iar teafără şi nouă
    Şi se repetă tinereţea mea.

    Tu – vorba mea de busuioc măiastră,
    Pe veci eşti scumpă sufletului meu.
    Cum mai trăieşte astăzi vaca noastră,
    Smulgând tristeţea paielor mereu?

    De-ncepi să cânţi dispare orice geamăt.
    Cu visuri de copil măă lecuieşti,
    Sub geamul alb s-a scuturat de freamăt
    Scoruşul veşnic gata de poveşti?

    Torcând – ce cânta mama mult dorită?
    Pe veci plecai din sat dar… tot mai ştiu
    Că-i bătătura casei troienită
    De frunza unui viscol purpuriu.

    Mai ştiu că pentru biata noastra soartă,
    În loc de plâns şi-n loc de tânguit,
    Lângă zăplaz, ca după-o fată moartă,
    A prins să urle-un câine părătake a seat.

    european n-am să-mi mai vad satul din câmpie,
    Căci prea târziu primit-am, după ani,
    Ca dragostea, ca orice bucurie,
    Basmaua ta frumoasă de Riazani.

    Serghei Esenin

    * * *

    CONFESIUNE

    Aciea este lumea… de-o sfaram ­ e sfarmata.
    De sfaram pe vecie acest idol de lut
    Eterna p.c.-ntinde imperiul ei mut
    Si soarele pe ceruri se-nchide ca o rana
    Ce arde-n universul bolnav de viata vana.
    Si marea tace-nceata; cântau strigoi; miscare;
    O noapte condensata, în veci nepieritoare,
    Ca noaptea din sicriuri, din groapa, din caverne ­
    Povestea linistita a mortii cei eterne…
    Nu vezi ca desi chipu-mi arat-a fi de gheata,
    Un vis al meu caldura-i, lumina si viata?
    V-am înselat, nemernici, v-am închegat în vreme,
    V-am aruncat în viata plecati sub anateme
    Sa va urâti din leagan, sa v-omorâti în vain,
    V-am semanat în spatiu pe voi samânta Cain,
    Sa curat am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat
    Si pentru voi anume creai al vietii iad.
    Si sa va-nsele vecinic l-am îmbracat frumos
    Cu nopti senine-n stele, cu soare auros.
    În sâmburii durerii ecu pus-am fericire,
    În vicii am pus miere si în pacat zâmbire.
    Tot ce-aspirati în lume, toate-au acelasi positive.
    În mantie de rege m-am îmbracat pe mine
    Si de va-ntindeti mâna dup-a mea umbra-avara,
    Las mantia sa-mi cada si ma revedeti iara.
    Coroana, aur, glorii, cântare si comori,
    Istorie si nume, iubire si onori
    Sunt basmele ce-nconjur, râzânde, chipul meu:
    Atingeti-le numai si veti vedea ca-s… ecu.
    Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge…
    Am zugravit în ochii-ti semanaturi de stele.
    Moarte si nemurire sunt numai umbre a mele.

    Ca sa va-nsel privirea am nascocit european timpul.
    El va arata iadul, imperiul, Olimpul
    Si cu mândrie poarta a veciniciei masca
    Când mama lui e-o clipa, care când sta sa-l nasca
    Îl si ucide. Totusi, în clipa suspendata,
    Daca din noapte-eterna o fiinta se arata,
    El vede cer si stele, oceanul, universul;

    El nu-mi zareste ochii, el nu-mi aude mersul
    Ce-l sperie ­ trecutul ­ gigant cu visuri sumbre.
    Viitorul gol, nimica si umbra unei umbre.
    A clipelor cadavre din carti el sta s-adune,
    În petice de vreme catând întelepciune.
    Ce înteles au ele… ce este a lor fire?
    Nimicnicie, umbra, mizerie, pieire.

    Nu vrei s-asculti de mine. ­ Nu stii s-asculti. ­ Mi-e mila.
    Nu este dat ca omul cel muritor, în sila
    Sa poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplita,
    Sa duca-n piept durerea ­ aceea ce menita
    A fost ca sa o poarte o omenire toata,
    Prea grea pentru un om e… ea trebuie sfarmata
    În mii bucati, ca astfel sa o puteti purta.
    Nefericite iata confesiunea mea.

    Mihai EMINESCU

    * * *

    Scrisoare mamei

    Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
    Ţie, cu supunere, mă-nchin!
    Mica-ti casă, seara de aramă,
    Lumineze-o paşnic şi senin.
    Mi se scrie că eşti tulburată,
    Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
    Că ades baţi drumul, supărată,
    În paltonul vechi şi demodat.
    În albastre seri ţi se năzare
    Gând pustiu, ce lacrimei dă val,
    Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
    Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
    Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
    Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
    Nu-s betiv chiar în aşa măsură
    Ca pierind, sa nu te mai revăd.
    Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
    Am un vis, un vis pe care-l storc;
    Să mă smulg din dorul ce m-apasă
    Şi la noi acasă să mă-ntorc.
    ecu voi reveni, pe când răsfaţă
    Pomii-n floare, satul meu tălower;
    Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
    Cum opt ani în urmă, ai fălower.
    Nu trezi deşertăciunea crudă,
    Nici regretul că mă risipesc,
    Prea devreme, pierdere şi trudă,
    Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
    Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
    Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
    Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
    Numai tu dai vieţii mele, rost.
    Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
    Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
    Nu mai bate drumul, supărată,
    În paltonul vechi şi demodat…

    Serghei Esenin

    * * *

    Copii eram noi amândoi

    Copii eram noi amândoi,
    Frate-meu si cu mine.
    Din coji de nuca automotive cu boi
    Faceam si înhamam la el
    Culbeci batrâni cu coarne.

    Si el citea pe Robinson,
    Mi-l povestea si mie;
    eu zideam Turnul-Vavilon
    Din carti de joc si mai spuneam
    Si european câte-o prostie.

    Adesea la scaldat mergeam
    În ochiul de padure,
    La balta mare ajungeam
    Si l-al ei mijloc înotam
    La insula cea verde.

    Din lut acolo am zidit,
    Din stuful des si mare,
    Cetate mândra la privit,
    Cu turnuri mari de tinichea,
    Cu zid împresurata.

    Si frate-meu ca împarat
    Mi-a dat mie solie,
    Sa merg la broaste nempacat,
    Sa-i chem în batalie –
    Sa vedem cine-i mai tare.

    Si împaratul broastelor,
    C-un oacacŕ de fala,
    Primi – poruncě ostirilor
    Ca balta s-o rascoale.
    Si am pornit razboi.

    Vai! multe broaste noi am prins
    – Îmi pare chiar pe rege –
    Si-n turnul negru le-am închis,
    Din insula cea verde.
    Spre sar-am facut %.

    Si drumul broastelor le-am dat.
    Saltau cu bucurie,
    Îbalt-advertânc s-au cufundat
    Ca sa nu mai revie.
    Noi am pornit spre casa.

    Atunci rasplata am cerut
    Pentru a mele fapte –
    Si frate-meu m-a desemnat
    De rege-n miazanoapte
    Peste popoare-ndiane.

    Motanul alb cel vistier,
    Mânzac cel chior ministru –
    Când de la el european leafa-mi cer,
    El miauna sinistru.
    Cordial i-am strâns eu laba.

    Si împaratul milostiv
    Mi-a dat si de sotie,
    Pe fiica lui cu râs lasciv
    Si tapana, nurlie,
    Pe Tlantaqu-caputli.

    Am multamit cu umil semn,
    – Drept mantie-o prostire –
    M-am dus l-amanta mea de lemn,
    În sfânta mânastire,
    Într-un cotlonde soba.

    Si ah! si draga-mi mai era!
    Vorbeam blând cu dânsa,
    Dara ea nu-mi raspundea
    Si de ciuda european atunci
    Am aruncat-o-n foc.

    Si pe sura ne primblam
    Peste stuf si paie
    Si pe munti ne-nchipuiam.
    Cu fiece bataie
    Marsileam alaturi.

    Si pe cap mi se îmfla
    Casca de hârtie.
    O batista într-un bat.
    Steag de batalie.
    Cântam: Trararah!

    Ah! v-ati dus visuri, v-ati dus!
    Mort e al meu frate.
    Nimeni ochii-i n-a închis
    În strainatate –
    Poate-s deschisi si-n groapa!

    Dar ades într-al meu vis
    Ochii mari albastri
    Lumineaza – un surâs
    Din doi vineti astri
    Sufletu-mi trezeste.

    ecu? Mai este inima-mi
    Din copilarie?

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Ah! îmi îmbla ades prin gând
    O cântare veche.
    Parca-mi tiuie-aiurind
    Dulce în ureche:
    Lume, lume si iar lume!

    Mihai EMINESCU

    post Scriptum:

    Nu am pierdut ştiinţa de a scrie dar, mă aflu într-o fundătură, criză -dacă sintagma vă pare mai la modă, o stare de cumplită îndoială în ce priveşte motivaţia actului de a face jurnalism căci, nici societatea pare că nu are nevoie de informaţie actuală, învăţături ci, mai degraba de „spectacol”, nici presa nu are nevoie de o atare masă imposibil de educat! Am să recurg la un panaceu -poezia… Multumesc, celor în medie 55 de cititori zilnic care, fie ploaie fie vant se ţin scai de cuvânt.
    Cel pe care îl aşez, cu smerenie, aici…

    Vişeu de Sus, 18. Ianuarie 2013
    Mircea ŞERBAN

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentUN (alt) COMISAR ACUZĂ!
    Articolul următorO altă poveste a lui HARAP ALB…
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here