Zahărul și biciul

    0
    250

    În România, administrația publică locală, ministerele, parlamentul, președinția, guvernul, abundă de maeștri la fel de titrați precum cei din celebra trupă ”Cirque du Soleil”; diferența specifică este dată de faptul că, la noi –de la moartea Lidiei Jiga, maeștrii ”circului” nu mai mor niciodată!

    Dacă Lidia nu a folosit decât zahărul (zahărul și biciul fiind, de când lumea și … dresajul, dichisul îmblânzitorilor de animale!), nu se poate spune la fel despre cei consacrați în dichisul punerii cu botul pe labe a populației din România!

    Prezența la Roșia Montană a circului ”Gold Colporteișăn” a scos lumea în stradă și, culmea, acum se pot advertăpa direct de la sursă și cei care afirmă că românul e mânat de spiritul de turmă, dar și aceia care, settle forând teoria, folosesc biciul pentru a-l ”bolunzi” definitiv pe român!

    Să nu-mi spună cineva că animalele din manejul unui circ sunt sănătoase la cap, așa că vă invit –răsfoind ”Jurnalele Analitice” pe primele 6 luni ale acestui an ale Primăriei Vișeu de Sus, să decideți dumneavoastră, cititorii, dacă în mâna lui Vasile Coman ”Vărzaru” -primarul orașului, se află zahărul, sau biciul…

    Viseu de Sus  PRIMARIA Casa POP SIMON

     

     

    JURNAL ANALITIC

    Pe luna 1, anul 2013

    1. Primăria a plătit către firma de salubrizare Herodot Grup srl sume a căror valoare totală se ridică la 96282,44 lei adică, 21.396,09 Eur,
    2. Primăria achiziționează artificii și plătește societății Night Fire srl suma de 24.800 lei, 5.511,11 Euro
    3. Către Interral-Trans srl s-au plătit sume în valoare de 19359,24 lei, 4.302,05 Euro.
    4. Către Prodatacons srl s-a plătit 8,368,30 lei, 1859,62 Euro,
    5. Către I.I. Gorzo Ioan, pentru servicii tip prestări se plătesc sume în valoare de 7440 lei, 1.653,33 Euro

    Observații:

    –      Contravaloarea facturilor emise de societățile de telefonie Vodafone + Orange  este de 13.590,42 lei, 3.020,09 Euro,

    –      Centrul Cultural Social și Muzeul au primit subvenții, pentru luna ianuarie, în valoare de 25.000 lei, 5.555,55 Euro,

    –      Firma Novaartis srl  a încasat, pentru materiale facturate, suma de 6762,22 lei, 1.502,71 Euro.

    Întrebări:

    1. Pentru ce activități s-au plătit sumele către Herodot Grup?
    2. Cauza pentru care au fost achiziționate artificiile și cum a fost stabilit, de către cine,  necesarul cantitativ al acestora?
    3. Care este numărul persoanelor cu drept de a deține –din buget local, abonament la operatori de telefonie mobilă?
    4. Cum se motivează sumele exorbitante plătite operatorilor Vodafone și Orange?
    5. Cine a negociat sumele/km cu societatea Iterral Trans, dacă există avizul Comisiei de specialitate a CL? (A se face public!)
    6. Ce materiale a furnizat, cărui beneficiar,  firma Novaartis?
    7. Care este topicul activităților prestate de către Prodatacons?
    8. Ce servicii tip prestări, a efectuat și cărui beneficiar,  I.I. Gorzo Ioan?

     

    JURNAL ANALITIC

    Pe luna 2, anul 2013

    1. Societății Evalcons i s-au plătit în 3 tranșe sume în valoare de 177.500 lei, 39.444,44 Euro
    2. Pentru deszăpeziri către Regele Marocanilor srl s-a plătit suma de 439.759,5 lei, 97.724,22 Euro
    3. Către societatea Visdan srl s-au plătit sume în valoare totală de 107.767,52 lei, 23.948,33 Euro,
    4. Societatea Prodatacons a încasat sume în valoare de 33.426,22 lei, 7.428,04 Euro
    5. Către II Gorzo Ioan, pentru servicii tip prestări s-a plătit suma de 7.402,8 lei, 1.645,06 Euro
    6. Societăților Vodafone și Orange li s-au plătit sume în valoare de 5.277,9 lei, 1.172,86 Euro

    Observații:

    –      Societatea Indeco Soft srl a încasat suma de 6.448 lei, 1.432,88, Euro,

    –      Societatea Romstema Business srl a încasat 7.000 lei, 1.555,55, Euro,

    –      Clubul Sportiv Bradul Vișeu a primit 7.588 lei, 1.686,22 Euro,

    –      Au beneficiat de drepturi bănești un număr de 3 persoane, însumând 37.020 lei, 8.226,66 Euro,

    –      Au primit subvenții –Evidența Populației și Muzeul, în valoare de 14.000 lei, 3.111,11 Euro,

    –      Legna srl a ridicat 19.818,3 lei, 4.404,06 Euro,

    –      Cobri srl a prestat în valoare de 3.000 lei, 666,66 Euro,

    Întrebări:

    1. Care este lungimea străzilor și cantitățile de zăpadă transportate?
    2. Dacă s-a realizat licitația activităților de deszăpezire?
    3. În procente, cu cât s-a lucrat mai ieftin decât societatea prestatoare anterior contractului cu Regele Marocanilor?
    4. Care este topicul activităților de prestare servicii în cazurile societăților: Visdan, Prodatacons, Indecosoft, Romstema Business, și Cobri srl?
    5. Care este explicația plăților, încă foarte mari, pentru operatorii de telefonie?
    6. Despre ce drepturi bănești este vorba în sarcina primăriei?
    7. Cauza reducerii activităților de transport ale Interral Trans, câți km și numărul persoanelor transportate, pentru care a încasat  7000 lei, 1.555,55 Euro?

     

    JURNAL ANALITIC

    Pe luna 4, anul 2013 

    1. Interral-trans scoate din buzunarul Primăriei sume totalizând 42720,33 lei, 9493,40 Euro
    2. Herodot Grup srl a încasat suma de 24065,65 lei, 5347,92 Euro,
    3. Societății sc Borșa Topcad i s-au plătit 13300 lei, 2955,55 Euro,
    4. Rozintox SA a încasat suma de 19840 lei, 4408,88 Euro,
    5. Operatorilor de telefonie mobilă Vodafone și Orangei au înacast 3253,8 lei,  722,84 Euro

    Observații:

    –      Au fost subvenționate: Centrul Cultural cu 6.000 de lei, 1.333,33 Euro, Evidența Populației cu 5.000 de lei, 1.111,11 Euro,

    –      Clubul Bradul Vișeu a primit 12.264 lei, 2725,33 Euro,

    –      De drepturi salariale au beneficiat 4 persoane, în valoare de 55.700 lei, 12.377,77 Euro,

    –      S-au achiziționat pahare și farfurii de plastic în valoare de 1.827,76 lei, 406,16 Euro, societatea Moritz srl fiind furnizorul acestora,

    Întrebări:

    1. Sub ce titlul a fost alocată suma societății Herodot și, dacă societatea în cauză a făcut dovada vreunei investiții care să-i susțină profitul și plus valoarea?
    2. Cu ce beneficii către populație se susțin sumele cheltuite pentru abonamentele de telefonie?
    3. Ce profituri, culturale, sociale, financiare aduce centrul cultural, care lună de lună este subvenționat?
    4. Care este numărul și soarta câinilor prinși în urma prestării societății de ecarisaj Rozintox?
    5. Care este prețul/km și numărul persoanelor transportate de Interral Trans?
    6. La ce evenimente au fost folosite paharele și farfuriile de plastic achiziționate?

     JURNAL ANALITIC

    Pe luna 3, anul 2013

    1. I.I. Todorovici Maria a încasat sume totalizând 35.623,5 lei, 7.916,33 Euro,
    2. Asociația Tinerilor Ortodocși a încasat 25.200 lei, 5.600 Euro,
    3. Societății Herodot Grup i s-au plătit 24.065,65 lei, 5.347,92 Euro,
    4. Către Interral-Trans au fost virate sume totalizând 16.670 lei, 3.704,44 Euro,
    5. Societățile de telefonie Vodafone și Orange, au încasat 3272,48 lei, 727,21 Euro

    Observații:

    –      Centrul Cultural continuă a fi subvenționat, înghițind 50.000 lei, 11.111,11  Euro,

    –      Societatea Escalia Craus srl a prestat în valoare de 84.320 lei, 18.737,77 Euro,

    –      Societatea Borșa Topcad a prestat în valoare de 5.130 lei, 1.140 Euro.

    Întrebări:

    1. Care este numărul persoanelor beneficiare serviciilor Asociației Tinerilor Ortodocși?
    2. Care este titlul sub care societatea Herodot a ridicat suma menționată?
    3. Cum se explică persistența costurilor ridicate ale convorbirilor telefonice?
    4. A fost avizată de către comisia economică și C.L. activitatea prestată de societatea Escalia?
    5. Contractul cu societatea Todorovici Maria are girul comisiei economice și  a C.L.?

                                                                  JURNAL ANALITIC

    Pe luna 5, anul 2013

    1. Pentru activități de salubrizare pe perioada Ianuarie-Aprilie, SGCL a încasat sume în valoare de 160.000 lei, 35555,55 Euro
    2. S-au plătit societății Interral Trans sume totalizând 39.360 lei, 8746,66 Euro,
    3. Asociația Tinerilor Ortodocși a încasat 27.000 lei, 6.000 Euro,
    4. În contul Vodafone au fost virate sume în valoare de 5.766,38 lei, 1281,41 Euro,
    5. Către I.I. Todorovici Maria s-au creditat sume în valoare de 4.522,07 lei, 1004,90 Euro,

    Observații:

    –      Contravaloarea convorbirilor telefonice pe rețelele Vodafone + Orange s-au ridicat la 7.215,04 lei, 1.603,34 Euro!

    –      S-au cumpărat farfurii de plastic, iar suma plătită pentru acestea s-a ridicat la 1.827,76 lei, 406,16 Euro, bani intrați în contul Moritz srl!

    –      Au fost plătite cu titlul ”drepturi bănești” unui număr de 8 persoane, sume în valoare totală de 91.000 lei, 20.222,22 Euro,

    –      Indeco soft a acordat asistență în valoare de 3.224 lei, 716,44 Euro

     Întrebări:

    1. Cum se justifică activitatea de salubrizare a SGCL, în contextul în care în intervalul menționat societatea Regele Marocanilor a efectuat operațiuni de deszăpezire astfel, prestarea specificată a uneia lovește cu nulitate în cealaltă societate?
    2. Cum se explică factura lunară de 8888,88 euro încasată de către SGCL ?
    3. Care este numărul persoanelor transportate și prețul/km pentru luna sus menționată de societatea Interral Trans ?
    4. Prețul/km fost acceptat de către comisia economică a C.L. ?
    5. Care este natura ”drepturilor bănești” puse în sarcina bugetului local, dacă comisia de specialitate a C.L. a luat la cunoștință?
    6. Pentru ce evenimente au fost cumpărate farfuriile de plastic ?
    7. Cum se explică valoarea extrem de ridicată a facturilor de telefonie mobilă?

    JURNAL ANALITIC

    Pe luna 6, anul 2013

    1. Valoarea facturilor de telefonie mobilă Vodafone & Orange se ridică la suma de 5.827 lei, 1.295,03 Euro,
    2. Asociația Tinerilor Ortodocși a încasat suma de 13.950 lei, 3.100 Euro,
    3. Societatea Delamode România a încasat suma de 480.437,36 lei, 106.763,85 Euro,
    4. Escalia Craus încasează suma de 30.000 lei, 6.666,66 Euro,

     

    Observații:

     

    –      Continuă subvenționarea Centrului Cultural Social cu suma de 40.000 lei, 8.888,88 Euro,

    –      Societatea Evalcons pentru prestări proiectare ridică suma de 50.000 lei, 11.111,11 Euro,

    –      Idem societatea Borșa Topcad, suma ridicată fiind 1.000 lei, 222,22 Euro,

    –      Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, pentru gestionarea deșeurilor a încasat suma de 13.358,40 lei,  2.968,53 Euro,

    –      S-au achiziționat furnituri de birou în valoare de 5.459,96 lei, 1.213,32 Euro.

    –      Societatea Regele Marocanilor –conform Raportului de Audit al sc. Prodatacons, nu a acționat în judecată Primăria orașului pentru lucrarile de reparații, înlăturare deversări pâraie, lucrări consolidare, efectuate între 2008-2010, în baza cărora a emis un număr de 9 facturi pentru care a solicitat suma de 2.245.636,78 lei, dar ulterior a solicitat plata creanțelor și eșalonarea acestora!

    Întrebări:

    1. Cum motivează Primăria Vișeu de Sus lipsa unui denunț penal față de solicitarea unor creanțe din partea sc. Regele Marocanilor, în contextul indiciilor unor nereguli evidente atât în contabilitatea afacerii cât și a evidenței legii falimentului?
    2. Există avizul comisiei juridice a C.L. privind acordul de eșalonare?
    3. Care este explicația facturilor crescute ale operatorilor de telefonie mobilă?
    4. Care este numărul persoanelor beneficiare ale prestării Asociației Tinerilor Ortodocși pe luna menționată?
    5. De ce acceptă Primăria orașului devalizarea bugetului local?

     

    Vișeu de Sus, 10.11. 2013

    Mircea Șerban

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentDrughineții de partid -pamflet…
    Articolul următorO voce de radio!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here