Proprietarul de secrete

    0
    190

    Există în biografia individuală a omului cât şi în cea a comunităţilor, a popoarelor, momente cu evenimente a căror desfăşurare, succesiune, au luat prin surprindere lumea iar, consecinţele acelor evenimente dar, mai ales mobilul lor, au fost mascate atent, fie printr-o ignoranţă întreţinută abil în rândul membrilor acelor comunităţi, fie prin fals, prin minciună.

    De-a lungul timpului evenimentele ce au marcat peripeţiile acestei lumi în care trăim nu au fost cunoscute în afara celor care au condus-o astfel, oamenii trăiesc, pe bună dreptate, cu gândul că istoria este impusă cu forţa!

    Peste câteva zile manualele de istorie vor consemna împlinirea unui sfert de secol de la sângeroasele evenimentele din România anului 1989 care, au culminat cu asasinarea (în ziua Crăciunului!) lui Nicolae Ceauşescu.

    Cu excepţia proprietarului de ştiri -omul informat, puţină lume ştia despre culisele acelor evenimente graţie indolenţei întreţinută abil, şi se părea, până deunăzi, că cetăţeanul român poate fi dus de nas destul de uşor.

    Ceea ce a scăpat de sub controlul puterii deşi, au fost în lumea noastră tentative de cenzură a accesului la informaţia împachetată şi rostogolită pe reţelele tehnologiei electronice –NET, a fost tocmai activitatea efervescentă de pe aceste reţele, motoarele de căutare duduind din plin!

    Astfel, lumea începe să afle despre „Grupul de la Trocadero” sau, de „Grupul de la Titulescu”, de „Grupul de la Iaşi” şi acesta este începutul unei renaşteri a României!

    Teoria lui Iliescu potrivit căreia evenimentele din decembrie 1989 ar fi fost spontane a rămas de căruţa istoriei căci, oameni din chiar anturajul acestuia au început să vorbească ceea ce sporeşte curiozitatea generală!

    http://romanian.ruvr.ru/2012_11_03/93358286/

    Cu câteva zile în urmă unul din proprietarii de secrete, foarte apropiat de Ion Iliescu, a invitat opinia publică românească la întoarcerea conştiinţelor asupra lor înselor căci, fără această reflecţie istoria ne va trage preşul de sub picioare exact cum Iliescu şi ai lui – Brucan (Saul Bruckner, cel care a ordonat asasinarea soţilor Ceauşescu), Mugur Isărescu, Eugen Dijmărescu, Daniel Dăianu, Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Ioan Mircea Paşcu, Virgil Măgureanu, Dorel Şandor, Sergiu Verona, Ioan Talpeş, Victor Babiuc, Vasile Secăreş, Magdalena Ion, Gheorghe Negoşanu, Ilie Botoş, au tras preşul de sub picioarele românilor imediat după asasinarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu dar, de această dată fiind vorba chiar de fiinţa noastră naţională!

    Ceea ce Ioan Talpeş a creionat în legătură cu garantarea României, atitudinea unor state europene –Franţa, Germania, consecinţele reiterării de către „binomul” Gorbaciov-Putin a „dreptului la autodeterminare al popoarelor”, lipsa de reacţie şi obedienţa elitelor culturale româneşti, sunt realităţi ce nu trebuie ignorate!

    http://adevarul.ro/live/

    Dumnezeu mi-a dăruit şansa de a lucra un deceniu în presa internaţională şi, la un sfert de veac după debarcarea lui Ceauşescu am ajuns să înţeleg faptul că, cu toata vehemenţa lui Noel Bernard şi a celor pe care el i-a adunat în jurul microfonului Europa Liberă, nimeni -nici în exil dar, nici în ţară, cu Goma cu tot, nu a pregătit această patrie de oameni.

    Nu pentru că cei de la Europa Liberă nu ar fi putut, sau nu au vrut ci, PENTRU CA NU LI S-A PERMIS!

     
    Post Scriptum

    Există în cercurile serviciilor de spionaj -mă refer aici la grupul din jurul lui Radu Cinamar, oameni a căror dragoste de ţară nu poate fi pusă sub semnul întrebării de aceea, îl rog pe domnul Klaus Iohannis să le acorde creditul necesar, iar importanţa „chestiunii ungare” să fie atribuită ca specific de interes strategic naţional altminteri, Budapesta va continua procesul de surclasare a României iar, consecinţele acesteia ne vor fi fatale!

     

     

     

     

     

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentQUO VADIS IOHANNIS?
    Articolul următorStatul de…crepit
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here