Contractul Colectiv cu România -CCR partea 1-a

    0
    281

    Preambul

    Contractul Colectiv cu România –CCR, pleacă de la ideea că principalul duşman al românilor este sistemul corupt impus de urmaşii PCR de aceea, el este nu numai un program de guvernare a României dar, subliniază, întăreşte înfiinţarea unei structuri politice care îşi va asuma ducerea la îndeplinire a programul politic CCR structură ce va purta numele AER –Colectiv adică, Asociaţia pentru Eliberarea României –Colectiv.

    Contractul Colectiv cu România –CCR, este fructul, rezultatul moral, al jertfei celor care au murit în clubul „Colectiv” în seara zilei de vineri, 30 octombrie 2015 şi este paradigma adevărului, cinstei, corectitudinii şi dreptăţii la care aspiră societatea civilă de aceea, se adresează pentru cetăţenii scumpei noastre patrii –România, cu scop consultativ în vederea legitimării prin voinţă populară spre a fi supusă ulterior, votului în actualul parlament al ţării.

    Contractul Colectiv cu România –CCR, trebuie adus la cunoştinţa întregii populaţii cu drept de vot, prin promovare de către mediile de informare publică, supus atenţiei specialiştilor în economie, finanţe-bănci, învăţământ, educaţie, sănătate, management, dreptul muncii, drept constituţional, pentru a conferi premiza acceptării ulterioare de către legiuitor.

    Contractul Colectiv cu România –CCR, este expresia intereselor întregii comunităţi româneşti exprimată live în timpul demonstraţiilor paşnice din capitală şi celelalte oraşe reşedinţă de judeţ şi nu numai de aceea, acest proiect este o operă colectivă.

    Sociologia societăţii româneşti din perspectiva CCR subliniază o comunitate de câteva milioane de omeni la limita subzistenţei respectiv, o clasa politică putred de bogată ca urmare jafului şi crimei organizate la care s-a dedat.
    Lipsurile financiare majore de care suferă societatea românească sunt consecinţa unor fapte programate deliberat, prin politici de impozitare, la care s-a dedat clasa politică instaurată după asasinarea dictatorului Ceauşescu de aceea, autorii trebuie încadraţi în categoria speţei abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor cu menţiunea circumstanţei agravante ca urmare valenţelor de crimă în masă împotriva propriului popor adică, genocid.

    Proiectul CCR vizează aşadar, acţiunea în instanţă împotriva făptuitorilor fiind parte izvorului care a alimentat dosarul nr. 35/P/2006, dosar ascuns în sertarele secţiei parchetelor militare ale ÎCCJ dar, se doreşte a fi şi factor de coagulare a unei structuri politice dar, care să evite tot ceea ce sintagma „partid” o conferă unor astfel de organizaţii, structuri tocmai pentru a se delimita de partidele politice existente de peste 25 de ani, toate, vinovate pentru corupţia endemică a legislativului, executivului şi administraţiei, justiţiei şi întregii clase politice româneşti.

    Partea 1.

    Constituţionalitatea statului

    Expresia voinţei populare obţinută în urma plebiscitului este izvorul viitoarelor dezbateri ale legislativului dar, acestea nu pot deturna fondul consulaţiei populare.
    Chestiunile fundamentale ce angajează statul român –suveranitatea, independenţa, democraţia, securitatea socială şi militară, vor fi pe mai departe conţinute de legi organice dar, necesitatea modificării actualei constituţii –reiterată COLECTIV în stradă în timpul demonstraţiilor de protest, fiind o prioritate.
    Acţionarea în justiţie şi reparaţia morală şi materială a victimelor comunismului este o prioritate politică, constituţională şi administrativă a statului român.
    Aspectele legate de degradarea vieţii societăţii româneşti sunt subiect de cercetare penală, subminarea economiei naţionale şi atentatul împotriva confortului social fiind o prioritate a legii fundamentale respectiv a autorităţilor de stat. Legea fundamentală trebuie să conţină argumentele şi soluţiile legale în ce priveşte emanciparea societăţii româneşti societate care –aşa cum „vocea” din stradă a exprimat fără echivoc, impune resetarea clasei politice ceea ce nu se poate realiza decât în contextul şi limitele unui contract pre-electoral, impus şi în uzanţele ştiinţei managementului.
    Acordurile internaţionale semnate de statul român vor fi supuse dezbaterilor naţionale şi comunitare –când este cazul, de pildă, recuperarea unor creanţe, cu propunerea actualizării legislaţiei comunitare cu scopul întăririi acesteia.

    Va urma

    Mircea Şerban
    Buciumi, Şomcuta Mare
    08. – 09. 11. 2015


    Post Scriptum:

    Incredibilele dezvăluiri ale doctorului Stegărescu ce incriminează autorităţile statului8 român în ce priveşte acţiunile şi modul de reaţie faţă de drama de la „Colectiv” –„Autorităţile au evitat să spună adevărul! (…) Pacienţii nu au fost izolaţi!”
    Fulminant căci, Parchetul trebuie să treacă la arestări!!!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentSTRADA E UNITĂ ŞI NU ACCEPTĂ MITĂ!
    Articolul următorMomeala din capcana şobolanilor…
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here