Prezumția de nevinovăție –stipulată în punctul 11 al articolului 23 –libertatea individuală, din Constituția României, în articolul 11 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, dar și în articolul 4 al Noului Cod de Procedură Penală, ar trebui să însemne, pentru întreg sistemul judiciar din România, ceea ce pentru literatura muzicală universală constituie Concertul pentru pian, nr. 5 în Mi bemol major, Opus 73, ”Imperial”, https://www.youtube.com/watch?v=MHXim9fC8og&t=2026s
compus și scris la Viena în 1811 de Ludwig van Beethoven, ultimul concert pentru pian scris de cel mai mare compozitor din istoria muzicii și dedicat Arhiducelui Rudolf von Habsburg-Lothringen, sau Simfonia a 9-a, ”Oda bucuriei”, compusă în plină surzenie de Beethoven, celebră și pentru coralul pe versurile marelui poet german Friedrich Schiller, devenit Imnul
https://www.youtube.com/watch?v=t3217H8JppI&t=3316s oficial al Uniunii Europene; în România ”care este” însă, prezumția de nevinovăție este o bagatelă!
O dovedește reaua credință –am proba verității, atitudinea pe care reprezentanții Ministerului Public au exprimat-o în dezbaterile și cercetarea din Camera de Consiliu atât în ce privește obligația autorităților judiciare de aflare a adevărului (art. 5¹ Cpc), cât și acela de strângere și administrare de probe și în favoarea suspectului sau inculpatului și nu doar în defavoarea acestuia (art. 5² Cpc), prin care magistrații din subordinea Tribunalului Maramureș s-au manifestat în scriitura unor partituri ce au bagatelizat actul de justiție impus de evenimentele din comuna Repedea, Maramureș.
Ce poate să nască o astfel de atitudine insinuată dinspre sistemul judiciar românesc în mintea cetățenului, dacă nu aserțiunea potrivit căreia, critica puterii de judecată în magistratura românească pornește de la nesimțire și urcă până la demență!
Voi cita din Memoriul pe care primarul din Repedea, profund revoltat de modul în care autoritățile de stat au gestionat cazul, Ioan Miculaiciuc l-a adresat Prefectului județului și ministrului afacerilor interne, Doamnei Carmen Dan, în care a scris: …” Este regretabil faptul, că presa bucureșteană a răspândit informație cu totul falsă despre familia Cepil! ”
Citez și dintr-un înscris, Incheierea Penală nr. 214/336/2018, pg. 11 și 12, în care se arată:… ”însă judecătorul de drepturi și libertăți nu are certitudinea că incidentul a avut loc pe drumul public și nu pe proprietatea privată a inculpaților” […] ”judecătorul de drepturi și libertăți nu poate să treacă cu vederea faptul că, la câteva ore după incident, polițiștii poliției de frontieră s-au deplasat din nou la locuința inculpaților, au tras focuri de armă, au intrat în locuința acestora, i-au încătușat și i-au dus la sediul poliției de frontieră, fără a fi citați sau să fie emis pe numele lor un mandat de aducere.”, înscrisul semnat de Simona Ligia Ramona Mihaela (când judecătoare de drepturi și libertăți, când judecător de instrucție asta pentru că, sistemul judiciar românesc încă nu este armonizat celui comunitar!), este partitura unei piese neterminate pentru Justiția română!
Post scriptum
Mai pe înțelesul tuturor, acest text reiterează o decizie cu totul demențială, atât în accept psihologic, cât și logic întrucât NU EXISTĂ în afara de sintagma ”interes public” nici o motivație probatorie de valoare judiciară, care să poată motiva decizia de menținere a stării de arest a copiilor lui Ioan CEPIL!
Mircea Șerban
