Cronica Viseuana

Cu cât se întârzie aducerea în instanţă a ceea ce Vladimir Tismăneanu a denumit „Procesul Comunismului”, paginile adunate şi editate cu migală de fiul celebrului „promoscovit” întregesc mai degrabă o operă izbitor de potrivită genului vodevil. În răstimpul acestei amânări se scriu pagini noi de către autori, care chiar dacă nu au cunoscut celebritatea, au contribuit -prin viaţa şi faptele lor zilnice, unii la creşterea, alţii la descreşterea puterii şi prestigiului statului român. Public -drept file autentice ale acestei „farse reale”, câteva din scrisorile pe care le deţin, aşa cum au fost acestea redactate şi editate de către autori. Dacă ar trebui să caut printre rândurile acestor scrisori morala, cred că va fi la îndemâna oricăruia dintre cititori să înţeleagă că, motivul pentru care minciunea are picioare scurte este acela de a-l sili pe om sa alerge întotdeauna pe calea către adevărul ce duce spre viaţă! Aşadar, rândurile unei… amoralia, în cele de mai jos.

La 30 iunie 2010 a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi 76 al. 2 din Constituţia României, Legea nr. 132 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Astfel, deşeurile de hârtie şi carton, metale şi plastic, sticlă urmează a fi – obligatoriu, colectate selectiv începînd cu data de … 09 octombrie! Pentru că –deocamdată, legea obligă doar instituţiile publice, lumea din jur nu pare a fi afectată sau interesată de dedesupturile acestei legi dar, cunoşte deja cutuma potrivit căreia, orice lege care apare în spaţiul public românesc atrage după sine şi …bişniţa!

SUNTEŢI CHEMAT SĂ SEMNAŢI ÎN TABELUL NOMINAL AL LOCUITORILOR ORAŞULUI VIŞEU DE SUS CARE LUPTĂ ÎN JUSTIŢIE PENTRU APĂRAREA AVERII ORAŞULUI!

Am învăţat de la un tânăr basarabean –smerit în cele ale duhovniciei, că “un preot care nu poate asculta spovedanii îndreptate împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni” iar, sondajele arată –domnule Traian Băsescu, că nu prea mai aveţi popor!

Personal, nimic nu mă delimitează de maghiari, sunt creştin, le ştiu limba şi îi cunosc şi în adâncul fiinţei lor –curge prin venele trupului meu o câtime din sângele lui Magor, dar politica de şantaj a liderilor maghiari, fie din Bucureşti, fie din Budapesta, îmi determină verbul la acţiune şi sintaxa unei logici ce mă mult expune ca adversar al lor! De aceea, indemn lumea la rezistenţă împotriva celor ce vin să guverneze –prin santaj, cu drapele maghiare, sau româneşti!

În ţara alternativelor şi a statului mafiot, moartea are acest drept -deocamdată, neconstituţional, de a merge în audienţă. De aceea, până la publicarea datelor pe care aparatele -care încă îi menţin artificial, respiraţia şi activitatea miocardică, le contorizează, iar fişa de observaţie va trebui să le conţină, poetul Adrian Păunescu mai are vreme de a scrie ultimul său poem.

Dacă “marşul sării” şi greva foamei au dus în cele din urmă la ieşirea Indiei de sub coroana britanică, gestul fără precedent al româncei a udat doar plânsul câtorva români, majoritatea nu a găsit de cuviinţă a se face solidară cu educatoarea de la Caracal, lăsând, pe mai departe impresia că în România calomnia trebuie consacrată ca putere în stat.

Lipsa de civism a avocaţilor din Vişeu -care au fost solicitaţi spre a presta în regim fiscalizat, a fost dublată de atitudinea preşedintelui Judecătoriei, care a refuzat -fără să încalce legea, o cerere de multiplicare a documentelor unor dosare soluţionate la instanţa locală, care servesc ca probe la Tribunalul Bucureşti. Dacă ar fi dispus xeroxarea acestor înscrisuri nu comitea nimic ilegal, dar ar fi contribuit la celeritatea actului de justiţie. Prin acest refuz Toader Hojda a demonstrat aroganţă, lipsă de respect faţă locuitorii oraşului Vişeu de Sus şi o probă evidentă de amoralitate!

Cazul acesta al tentativei de fraudare a imensei averi a lui „Pop Şimonoaie” mi-a oferit o perspectivă optimă pentru a-l vedea –chiar dincolo de aparenţe, pe funcţionarul public din România, astfel încât să pot înţelege şi formula răspunsul la întrebarea ta, drag petent. Nu! –oamenii aceştia nu îşi iubesc meseria, căci inima lor are aplecare pentru cu totul şi cu totul altceva. Mai altceva, mult mai mult mai altceva, decât profesiunea de funcţionar, sau înalt funcţionar public. Pentru că, în fapt oamenii aceştia iubesc banul! Pentru că aceşti oameni au aşteptări materiale de la viaţă şi profesiunea lor! Pentru că aceşti oameni nu sunt ceea ce par, iar figura lui Shakespeare nu e pe nicio bancnotă din lume, iar dilema marelui Will: … „de ce nu sunt oamenii oameni, sau dacă nu să nu mai pară oameni!” e greu de priceput pentru aceştia!