”Îți spun Adio, azi, dar vei rămâne cu mine mereu!”  -Pablo Neruda

Unul din bunii mei amici din Vișeu de Sus într-o seară m-a sunat, cu ceva timp în urmă, spre a mă întreba, care este -după părerea mea, cel mai fericit eveniment din viața unui om.

Fără a sta mult pe gânduri, aproape instantaneu, i-am răspuns: moartea!

O acalmie aidoma vidului a așezat între noi tăcere…

Îți explic! – am împuns, eu, liniștea aceea …

(Ce clipă binevenită spre explicarea prezenței mele în lume, și a tâlcului, și taina temporizatelor veniri în lume a oamenilor, implicit și a venirii mele, în această lume a văzutelor!)

Nu am nici o îndoială, i-am spus, că Bunul Dumnezeu a avut un plan bine stabilit, potrivit căruia CREAȚIA trebuia să includă o ființă ”vremelnic și veșnică”.

Aptă a produce energie orgonică -iubire necondiționată, sau lumină, în termeni populari.

Toate scrierile creștine, bazate pe mărturii ale sfinților apostoli, vorbesc despre această prezență umană, ridicată la rang de rudenie de sânge cu însuși Dumnezeu.

(Crezul -cel ce validează pe Iisus Hristos drept ”fiul lui Dumnezeu, născut iar, nu făcut”, este un text apărut cu aproximativ 200-250 îH)

Rolul omului, condiția umană, despre care, de mii de ani, se gândește și scrie și vorbește, este vital pentru mersul vieții în Univers și al Universului însuși, dar încă nu știm, ce se va întâmpla cu omul și/sau Universul, dacă noi, oamenii ce populează lumea, nu vom fi vrednici și vom cădea definitiv din această condiție umană!

De aceea, cred că moartea este cel mei fericit moment din viața omului căci, nu încape îndoială că, prin moarte este validată această vremelnicie, dar mai ales veșnicia lui Dumnezeu și Fiului Lui, care a călcat moartea prin moarte, viață dăruindu-ne!

Vrednic de a intra în veșnicie este Fiul lui Dumnezeu și câtă fericire și cum să mai poți cuprinde în viață viața, omule, dacă nu murind!

La moartea lui Viorel NIMIGEANU eu nu plâng!

Fericirea de a fi fost în preajma lui, de a-i fi vernisat  prima expoziție personală, în vara anului 1976 în holul cinematografului din Vișeu de Sus, de a-l fi înțeles și mai ales a fi -pentru o scurta vreme, martorul unei lupte colosale pe care el a dus-o cu coala albă de hârtie,  cu imensa suprafață, imaculată, a pânzei răstignite pe șasiu, a bolților și pereților zecilor de biserici pe care le-a pictat, este cu adevărat tulburătoare, unică!

Acesta este motivul pentru care eu nu pot plânge la moartea lui Viorel NIMIGEANU, dar mărturisesc că, îmi este deja dor de noua pânză, de fresca ”all secco” pe care ochii, lumina vederii le așteaptă alături de toți cei care l-am cunoscut pe acest om vrednic de condiția umană!

Iartă-ne Viorel NIMIGEANU că, nu toți suntem vrednici a fi veșnici de aceea, unii locuim moartea în vremelnicia vieții ce ni s-a dat…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentȘoșoacă e porția mea de libertate și iubire
Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here